Sub paravanul a patru firme pe care le administra, craioveanca Luminita Carmen Niculescu si amicii ei au inselat mai multe societati, de la care au cumparat marfuri de peste doua miliarde de lei pentru care n-au oferit decit cecuri, desi nu exista disponibil in conturi Parchetul de pe linga Judecatoria Craiova a dispus, saptamina trecuta, trimiterea in judecata a trei persoane, Luminita Carmen Niculescu, de 47 de ani, Costel Delcea, de 52 de ani, si Petre Vasilescu, de 42 de ani, toate din localitate, capetele de acuzare fiind inselaciunea si evaziunea fiscala. Rechizitoriul intocmit de procurori prezinta un sir de asa-zise afaceri in urma carora noua societati care au vindut marfuri de peste doua miliarde de lei s-au ales doar cu niste file cec fara valoare, intrucit cumparatorii nu aveau disponibil in cont ori se aflau in interdictie bancara. SC OL PLAST SRL - „tunuri“ la foc automat In perioada martie 2002 - aprilie 2004, Luminita Carmen Niculescu, folosindu-se de calitatea sa de administrator al mai multor societati comerciale din Craiova - SC OL PLAST SRL, SC NOCTURN COMIMPEX SRL, SC ADORA CONFTEX SRL si SC CRIDALEN SRL - a indus in eroare mai multi agenti economici, de la care a achizitionat diverse marfuri, in valoare de peste doua miliarde de lei, a caror contravaloare a „achitat-o“ cu file cec fara acoperire, au concluzionat procurorii craioveni. In calitate de administrator al SC OL PLAST SRL, craioveanca a achizitionat in martie 2002, de la SC COST SA Tirgoviste, profile metalice in valoare de circa 393 de milioane de lei, achitate cu cecuri fara acoperire. Marfa a fost revinduta imediat catre SC NADA SRL Tirgu Jiu si SC SKAMID SRL Bihor. Pe aceeasi firma a achizitionat in aprilie si iulie 2002 produse electronice de la SC MEDA SA Oradea, in valoare totala de 152 milioane de lei, din care a achitat 91 de milioane, iar pentru diferenta a emis o fila cec ref