"Sunt plin de energie si de dorinta de a-mi trai viata frumos".
"Abia dupa startul filmarilor mi-am dat seama ca interpretez un rol greu"
- La primul interviu pe care l-am facut impreuna acum trei ani, te-am gasit intr-o stare de efervescenta: tocmai cunoscusesi gloria cu rolul din filmul Marfa si banii, al regizorului Cristi Puiu. Intre timp, a intervenit serialul Numai iubirea, de la Acasa Tv, care te-a propulsat in atentia unei noi categorii de public, iar cota ta de piata a urcat ametitor. Vorbeste-mi despre rolul arhitectului Dan Bratu. Iti aduce el satisfactii din punct de vedere actoricesc?
- Da. Si e un da categoric. Pentru ca acest rol a facut apel la niste laturi noi ale personalitatii mele. Laturi pe care nu le descoperisem, despre a caror existenta nu aveam habar pana nu am inceput lucrul la acest serial. Mi-a fost destul de greu sa ajung la ele, dar acum prefer sa nu ma mai gandesc la acel efort. Pentru ca, pana la urma, asta e frumusetea meseriei: sa cauti rolul, sa incerci sa descoperi cat mai multe dintre fatetele personajului. In acest caz particular a fost poate si mai dificil, fiindca in faza initiala, eu nu citisem scenariul. Am dat probe pe scene disparate. Deci, nu cunosteam evolutia personajului. Dar am fost atras de trecutul lui. Culmea e ca, ulterior, chiar am intalnit oameni care trecusera prin experiente similare: sotia le murise intr-un accident de masina si fiindca avusesera o legatura perfecta cu acea femeie, timp de doi sau trei ani nu s-au mai gandit la nimeni altcineva. S-au focalizat pe copil, singura persoana draga din viata lor. Abia dupa startul filmarilor, mi-am dat seama ca interpretez un rol greu. Dar asta m-a incitat. Nu era vorba de o experienta simpla, ci de una extrem de profunda. Or, pe un actor, tocmai asta il atrage. Eu, multumesc lui Dumnezeu, n-am pierdut pe nici unul dintre apropiatii mei,