Drama sutelor de romani, tratati ca niste gunoaie de autoritatile spaniole, dar si de cele de la Bucuresti, ne obliga sa punem transant problema datoriei pe care statul o are fata de cetatenii sai.

Dupa doua zile de balbaiala, in care mediile de informare sunt intoxicate cu informatii contradictorii, ba de catre onorabilii nostri diplomati, ba de catre ilustrii reprezentanti ai Politiei de Frontiera, suntem siliti sa constatam - oricat de dezolanta este aceasta afirmatie - ca si la 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989 statul isi trateaza cu acelasi dispret cetatenii.

Iar sloganul lansat de ZIUA, conform caruia "siguranta cetateanului e mai presus decat securitatea statului", ramane o simpla vorba in vant.

Evenimentele petrecute la granita spaniola, carora le-au cazut romanii victima, fiind umiliti intr-o maniera extrem de dureroasa, trebuie radiografiate fara mila, astfel incat gravul incident sa poata fi utilizat drept momentul de declic al unei noi mentalitati. Al unui nou comportament al statului fata de contribuabili.

Nu este deloc exclus ca, in unele cazuri, libertatea conditionata de deplasarea in spatiul Schengen sa fi fost incalcata de cei care au incercat in aceste zile sa calatoreasca in Spania.

Inca dreptul romanilor, sub acest aspect, este supus unor obligatii: existenta unor bilete dus-intors; a unor asigurari de sanatate pe toata durata sederii in strainatate; cate 100 de euro pe zi pentru fiecare zi de sedere, dar nu mai putin de 500 euro; alte documente care sa ateste natura voiajului.

Este suficient ca o singura conditie sa nu fie indeplinita, pentru ca autoritatile oricarei frontiere europene sa aiba dreptul de a refuza deplasarea unei persoane in spatiul Schengen. Pana cand, prin aderarea la Uniunea Europeana, vom avea aceleasi drepturi cu ale celorlalti locuitori ai con