Vodafone, cea mai mare companie de telefonie mobila din lume, a cumparat operatorul de telefonie mobila MobiFon-Connex, in cea mai mare tranzactie din Romania din ultimii 15 ani.
Tranzactia totala, in valoare de 3,5 miliarde de dolari (2,6 mld. euro), include si preluarea de catre Vodafone a operatorului ceh Oskar Mobil de la grupul canadian Telesystem International Wireless, actionarul majoritar al celor doi operatori. De asemenea, operatorul britanic va prelua si datorii TIW de 950 de milioane de dolari (730 mil. euro). "Partea Connex in acest volum al datoriilor este de sub 300 mil. $", a precizat presedintele Connex, Ted Lattimore.
Tranzactia s-a incheiat in cursul noptii de luni, iar ieri dupa-amiaza angajatii Connex au fost anuntati printr-un e-mail de catre Ted Lattimore, presedintele companiei si directorul de operatiuni.
Oficialii celor doua companii nu au precizat valoarea separata a celor doi operatori de telefonie mobila, insa analistii estimeaza ca cea mai mare parte a sumei a fost platita pentru MobiFon, a carui valoare de piata este evaluata la 2-3 miliarde de dolari (1,5-2,3 mld. euro).
Vodafone detinea deja 20,1% din MobiFon, iar acum a cumparat 79% din actiunile operatorului roman. Restul de actiuni, de 0,9%, sunt controlate de vicepremierul George Copos prin firma Dargate Ltd. din Cipru. Copos a detinut un pachet de aproape 2% din actiuni la momentul infiintarii companiei, in 1996.
"Sunt incantat de faptul ca MobiFon si Oskar, doi operatori de telefonie mobila cu o crestere rapida, vor deveni parte a grupului Vodafone", a spus Arun Sarin, directorul executiv al grupului britanic.
"Aceste achizitii vor crea valoare adaugata pentru investitori si vor fi pozitive pentru clientii nostri. Achizitiile sunt de asemenea in linie cu strategia noastra de a creste investitiile in centrul