Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se cauta solutii pentru rezolvarea crizei diabeticilor

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 16 martie 2005 ·

Directorul Casei de Judetene de Asigurari de Sanatate, doctorul Victorian Pastila, a participat saptamana aceasta la o intalnire cu reprezentantii Ministerului Sanatatii pentru gasirea unor solutii pentru iesirea din situatia de criza * Incepand din aceasta saptamana, centrele de diabet vor avea obligatia de a realiza in aceleasi zile planificarea bolnavilor diabetici la consultatii si ridicarea medicamentelor din farmacie * De asemenea, pentru ca bolnavii care au in prescriptie atat antidiabetice orale, cat si insulina, sa nu fie nevoiti sa faca mai multe drumuri la farmacie, planificarea va fi facuta atunci cand depozitele centrelor vor contine toate medicamentele necesare Desi in ultima perioada autoritatile sanitare au purtat o serie de discutii pentru rezolvarea crizei bolnavilor de diabet din judetul Constanta si nu numai, se pare ca solutiile intarzie sa apara. Ca urmare, criza prin care trec diabeticii se acutizeaza pe zi ce trece. Iar in ceea ce priveste cozile la farmacie, acestea sunt la fel de mari ca si pana acum, astfel ca in cursul zilei de ieri, zeci de bolnavi s-au inghesuit la policlinica Spitalului Clinic Judetean de Urgenta in speranta ca-si vor ridica medicamentele mult-asteptate. Datorita faptului ca luna aceasta insulina si celelalte medicamente antidiabetice au ajuns la Constanta cu o intarziere mai mare ca de obicei, bolnavii au format cozi imense, ingramadindu-se si injurand ca pe bulevard. Pentru rezolvarea situatiei de criza, directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, doctorul Victorian Pastila, a declarat ca la inceputul acestei saptamani s-a intalnit la Bucuresti, la sediul Ministerului Sanatatii, cu toti responsabilii de program de diabet zaharat din Constanta pentru a analiza situatia existenta in acest centru. Acesta a precizat ca la intrunirea respectiva au mai fost prezenti directorul Directiei de Sanatate Publica Jude

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 53 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 6 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 3 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum 2 ore
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°