Fără îndoială, prima săptămână a lunii martie, a fost una a sincerităţilor televizate: cam toată lumea a comunicat bine cu toată lumea reuşind să creeze o stare naţională de relaxare şi de eliminare a suspansurilor. Astfel, Ion Iliescu, în calitate de senator, de fost preşedinte al României, şi de actual coleg într-ale pesedismului cu Mircea Geoană, într-un moment de exteriorizare corectă a trăirilor ceva mai intime, a spus reporterilor despre acesta, părinteşte, că este un prostănac. Apelativul în cauză nu a dat deloc rău la televiziune din moment ce, băgându-l în context pesedist, Haralampy a constatat:
-Apoi, mă, bade, schiuzmi, prostănacul ăsta nu-i Geoană ăla care a condus politica externă a României tocmai când preşedinte era... ? Să-i zic pe nume ? Nu, mă, nu zic, fin'că am bun simţ şi nu vreau să-l supăr tocmai acum când a împlinit trei sferturi de veac de viaţă, iar domnul Geoană tocmai le-a comunicat reporterilor tv situaţia psihomentală a sărbătoritului, adică: "Iliescu a ajuns într-o etapă a vieţii în care nu mai ştie ce vorbeşte..."
O să vadă şi domnul Geoană la 75 de ani, dacă va fi tot pesedist...
Dar cine s-ar fi gândit că molcomul Geoană se poate transforma în viperă de pe Dealul Cetăţii din Deva? În orice caz, când acest diagnostic este fixat de un fost ministru de externe, dubiile cad precum pensionarii după sistarea compensării medicamentelor, când ministrul sănătăţii declară cu deplină seninătate în văzul telespectatorilor că situaţia se va reglementa peste "vreo 75 de zile"1). Perspectivă care i-a născut prietenului Haralampy întrebarea:
-Mă, dom' ministru' ăsta, nu-i aceeaşi persoană cu domnu' Cinteză care o făcea pe scorţosu' - pardon - când se războia cu foşti miniştri ai sănătăţii?
-Nu, mă, nu!, îl reped. Cum poţi face asemenea confuzii?
Dar, spuneam: a
