Combinaţie de jurnal, autobiografie, roman epistolar, Familia scrisă urmată de Caietul mamei a lui Ilie Constantin e o scriere-montură menită a scoate în evidenţă, cum o piatră preţioasă, figura auctorială. Varietatea modalităţilor convocate în vederea acestui ţel trădează o anume nervozitate explicabilă prin miza mare a ţelului, dar poate şi - aci atingem deja miezul moral al cărţii - printr-o ambiţie delicios ţinută-n frîu de temperamentul ce-o conţine, însă mereu zgîndărită de circumstanţe, silită prin chiar natura lor la o înfăţişare mozaicată. Neliniştea sufletească se conjugă cu o nelinişte formală. Cu toate că nu ea alcătuieşte facultatea de bază a fiinţei scriitorului ce-şi narează viaţa cu un scrupul nu doar al documentului interior ci şi al celui exterior (scrisorile primite şi, mai presus de toate, punerea în scenă a extraordinarului "Caiet" matern). Ilie Constantin - să-l numim aşa, cu un pic de jenă, pe confratele nostru, căci e, în cazul de faţă, o entitate amfibie, pe de o parte poetul binecunoscut, pe de alta personajul cvasiromanesc al paginilor la care ne referim - ne apare drept un tip de visător specific, de aristocratică notă, cu tangenţe la autoanaliza cavalerească a lui Pierre Bezuhov şi la torpoarea ceţoasă a lui Oblomov. Lucrul prea susţinut îl indispune. Nutreşte măgulitoare îndoieli cu privire la personala-i relevanţă: "Am lăsat baltă Conspectul despre basm, nu-l voi scrie niciodată. Miile de fişe mă resping prin masa lor. Şi m-am întrebat de-a dreptul: am eu atîtea lucruri originale şi importante de comunicat? Erau simple Ťplăceri de lecturăť, iar o carte de acest gen cere bogăţie de idei şi rigoare. Voi risipi deci obsedantele cartonaşe, pe care voi fi notat inutil sute de pagini". Nu o dată e retractil, refuzînd funcţii după care alţii se dau în vînt: "am renunţat, în septembrie, la o carieră de Ťdiplomatť oferită cu seriozitate (da