Surprinzător de adevărat, anul comemorativ închinat lui George Enescu - se împlinesc în primele zile ale lunii mai cinci decenii de la plecarea în eternitate a maestrului - suita manifestărilor prilejuite de acest important moment nu a debutat în România, ci în Italia, la Cagliari, în Sardinia.
"Teatro Lirico" din localitate, una dintre cele şapte mari instituţii de acest gen ale ţării, a găzduit în prima parte a lunii ianuarie cele opt spectacole dedicate capodoperei enesciene; ...una dintre cele mai importante creaţii ale scenei lirice din prima jumătate a secolului trecut.
Dirijorul Cristian Mandeal, în calitate de principal realizator al partiturii muzicale, bas-baritonul Ştefan Ignat în rolul titular, de asemenea regizorul englez Graham Vick au constituit nucleul construcţiei acestui edificiu pe care îl reprezintă punerea în scenă, în premieră italiană, a Oedipe-ul enescian. A rezultat un spectacol de o impecabilă construcţie muzicală, un spectacol valabil din punct de vedere scenic-regizoral. Premiera a avut loc la data de 7 ianuarie la Cagliari, capitala Sardiniei, localitate situată în Sud-ul insulei. Interesul, entuziasmul pentru opera enesciană au fost impresionante.
Spectacolul de premieră a fost răsplătit cu prelungite urale; urale pentru întreaga echipă a realizatorilor; ...pentru Ştefan Ignat - Oedipe-ul său a fost ovaţionat la scenă deschisă. A fost ovaţionat dirijorul Cristian Mandeal - a reprezentat factorul de exemplară coerenţă, de susţinere a întregului spectacol; au fost aclamaţi regizorul englez Graham Vick, maestrul de cor Paolo Vero, întregul grup al soliştilor - mulţi dintre aceştia nume importante în spaţiul liricii vocale a zilelor noastre, de asemenea corul şi orchestra acestei minunate instituţii artistice care este "Teatro Lirico" din Cagliari. Destinele muzicale ale acesteia sunt conduse actua