Niciodata PSD, indiferent cum s-a numit el, nu a traversat o etapa atat de dificila ca aceea de acum. In general, partidul a trecut prin situatii oarecum clare. Cui nu-i convenea linia lui Iliescu isi lua jucariile si pleca, iar cei ramasi bateau veseli din pinteni.
Acum, pesedistii se trezesc in fata unei probleme reale: acceptarea democratiei interne si recunoasterea dreptului la puncte de vedere diferite. In organizatii revine obsesiv un refren cel putin ciudat: bine ca avem votul secret la Congres.
Turneul prin tara al celor doi lideri PSD, Ion Iliescu si Adrian Nastase, a aratat ca, daca nu exista doua Romanii, in schimb, cu siguranta, exista doua PSD-uri. Unul format din cei care vad mai departe in Ion Iliescu personajul providential al partidului.
Pentru ei, Iliescu ramane sarac si cinstit, chiar daca se uita cu invidie la butonii intotdeauna de aur ai presedintelui fondator si la costumele sale impecabile, cu taietura burgheza. Sunt, de regula, oameni legati, intr-un fel sau altul, de Ion Iliescu, de istoria partidului, chiar de trecutul comunist al fostului presedinte.
Sunt oameni care asculta cu placere dizertatiile iliesciene despre globalizare, CAP-uri sau economie sociala de piata dupa tiparul suedez si se regasesc in aprecierile privind "activul fidel" rapus de "carieristi", "oportunisti" si "strainasi". Iliescu agita pericolul ruperii partidului si insinueaza ca Ioan Rus s-a inteles cu Emil Boc pentru ca o aripa PSD sa zboare la PD.
De cealalta parte, sunt cei care nu mai cred in masele electorale aduse de Iliescu ca ofranda la partid. Ei spun ca, din 1992, Iliescu n-a mai castigat "pe bune" presedintia si doar pericolul Vadim a facut ca Ion Iliescu sa mai aiba patru ani la Cotroceni. Pentru acestia, Iliescu este trecutul formatiunii, care nu se poate transforma acum intr-un un viitor luminos.
