România a participat cu trupe la coalitia care l-a eliminat pe Saddam Hussein de la putere. Dupa noua luni de lupte si cautari, Saddam Hussein a fost gasit, in decembrie 2003, intr-o hruba dintr-un oras pina mai ieri pe de-a intregul controlat de armata si politia sa. Cum se intimpla intotdeauna, un fost mic satrap local l-a tradat pe marele salvator al natiei si l-a dat pe mina trupelor eliberatoare. România a participat la trupele coalitiei prin obligatiile fata de SUA si Marea Britanie, dar si din sentimentul ca trebuie sa contribuie, intr-un fel sau altul, la eliminarea dictaturilor si dictatorilor. Este drept ca românii au vrut ceva aproape imposibil. Cercetarile de opinie publica din primavara anului 2003 au aratat ca românii erau de acord cu eliminarea regimului lui Saddam, dar nu voiau ca trupele românesti sa fie direct angajate in lupta. Cum s-ar spune, asa ceva nu se poate. Dupa un an de la capturarea lui Saddam Hussein, Irakul a organizat primele alegeri libere. Participarea la vot a fost interesanta, dar nu impresionanta, ceva in jur de 60%. Totusi, pentru o tara care nu a mai avut recensamint de citeva zeci de ani, cifra nu este rea. Alegerile din Irak, desfasurate in ianuarie 2005, nu au fost contestate de nimeni. Ele au produs un guvern legitim, care acum este intens ocupat sa redacteze constitutia, sa refaca armata si politia, sa reporneasca economia distrusa fie de terorism, fie de erorile monumentale ale clicii lui Saddam. Cu alte cuvinte, guvernul legitim si ales al noului Irak face ce facea si Guvernul României ales la 20 mai 1990: incearca sa reconstruiasca temeiurile vietii zilnice. Intrebarea care se ridica este: ce mai cautam noi acolo cu trupe? Irakul democrat are acum nevoie de ajutor civil si profesional. Ca unul care am fost la fata locului, pot sa spun ca totul este de construit de la aproape zero: sistemul constitutional, ministerele, pu