- Social - nr. 52 / 16 Martie, 2005 "Cine are parinti, pe pamant nu in gand, / Mai aude si-n somn ochii lumii plangand". Nu-i mai intrebam, nici pe Traian Basescu, presedintele Romaniei, nici pe premierul Calin Popescu Tariceanu, nici pe ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, daca au mai citit sau au mai auzit vreodata versurile de mai sus. Nu-i mai intrebam nici daca au vazut, luni-seara, pe un post de televiziune, fetele acelor batrani din Arad, sau, nu demult, ale pensionarilor din Galati si Constanta. Nu-i mai intrebam daca i-au impresionat lacrimile lor. Nici daca le-a ajuns la urechi blestemul acelui pensionar, adresat, printre lacrimi, ministrului Sanatatii. E greu sa-ti inchipui si sa vezi ceva mai terifiant decat acele imagini ale unui batran care, de fapt, doarme pe un scaun in holul unui spital, pentru a primi medicamentele compensate (insulina, mai ales!) de care are atata nevoie, ale celor treziti dimineata la ora cinci, cu speranta ca isi vor mai prelungi cu cateva zile viata prin doctoria visata. Ii privesti si te apuca jalea. Le simti suferinta si te doare sufletul! "Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu, / Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu". O bataie de joc, printr-un comportament stupid al mai-marilor zilei - asta au devenit azi batranii Romaniei pentru guvernanti! "Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal", batranii tarii au devenit o povara pentru Guvernul Tariceanu, adeverindu-se, inca o data, cuvintele poetului Adrian Paunescu: "Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fi!". "Domnul Basescu a plans, in America, la monumentul Holocaustului - spunea un pensionar printre lacrimi. Acum, pentru noi, cei care murim cu zile, de ce nu plange?". "Acesta-i genocid planificat!" _ exploda, pur si simplu, un alt batran din Arad. Este pacat ca, iata, dupa ce problema medicamentelor compensate pentru acesti oameni necajiti parea ca si rezolvata pana