Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Praf în ochi

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 17 martie 2005 · · ·

O săptămână nebună. Grădină zoologică în Parlament. Cu ocazia respingerii Legii cu privire la modalitatea de alegere a parlamentarilor europeni – discuţii care ele în sine au adus ţipete şi huiduieli – senatorul PRM Gheorghe Funar a spus că limba maghiară este o limbă a cailor. În replică, reprezentanţii UDMR au început să necheze. Deh, dacă aleşii noştri se abonează la Cosmopolitan, Cool Girl şi Levelek, nu e de mirare că au un comportament demn de suburbiile cele mai murdare. Apoi, Baia Mare, oraş care nu ştia ce e acela cutremur, a fost zguduită de un seism destul de puternic. Am mai avut parte de o nouă lovitură a DIICOT: descinderi în forţă şi audieri ale unor personaje de vârf din diferite ministere precum şi a unor persoane străine, toate în legătură cu contractul de privatizare al Petrom şi cu privatizarea sectorului energetic. Potrivit Parchetului General, persoanele puse sub acuzare se fac vinovate de infracţiuni care aduc atingere securităţii naţionale. Trăiască NUP-ul ?! Apoi, dizidentul Flutur a plecat de la Agricultură. În fine, am avut trei meciuri de fotbal ale echipelor româneşti de cluburi şi toate trei s-au încheiat cu acelaşi scor: 1-1. Toate acestea însă pălesc în faţa isprăvilor dragilor noştri aleşi judeţeni. Mai precis unei părţi a lor. Concret, reprezentanţii PSD din Consiliul Judeţean (CJ) s-au luat la harţă cu preşedintele CJ, Marius Nicoară şi au părăsit sala de şedinţe. Proiectele de hotărâre… să fim serioşi, cui îi pasă. Motivul disputei a fost culoarea de fundal a unui banner din sala de şedinţe – portocalie – banner pe care era inscripţionat Consiliul Judeţean Cluj. Lăsând la o parte faptul că în gândirea obtuză a aleşilor noştri de pe listele PSD o banală culoare reprezintă politizare, ca şi când posesorul unei maşini albastre ar putea fi acuzat că este pesedist sau cel al unei maşini portocalii că este liberalodemocrat, evenimen

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°