- Istoric - nr. 53 / 17 Martie, 2005 Studiul sustine ca ,,autonomia sau autoguvernarea(?) este un element de baza al istoriei Ardealului". Si aici trebuie facute cateva precizari, fiindca altfel afirmatia este confuza si neprecisa. Ea poate fi acceptata doar in ce priveste situatia voievodatului si apoi a principatului Transilvaniei fata de Ungaria. Incepand din a doua jumatate a secolului al XIII-lea, Transilvania facea parte doar formal din regatul Ungariei, fiindca in realitate era o tara (regum) deosebita. Aceasta situatie s-a perpetuat inca de la sfarsitul domniei lui Bela al IV-lea, care a fost nevoit sa cedeze Transilvania fiului sau, Stefan, care, timp de 13 ani, a condus-o ca pe o tara independenta, in calitate de duce. Si regele Carol Robert (Karoly Robert ) de Anjou a fost nevoit sa recunoasca conditiile puse de voievodul Transilvaniei, pentru ca acesta sa-l recunoasca drept rege al Ungariei. Cat priveste autonomiile _ sa le spunem ,,etnice" _ la care se refera studiul respectiv, acestea au fost, incet, incet, lichidate pe masura destramarii obstilor si a diferentierii sociale in randul secuilor si al sasilor, incepand din a doua jumatate a secolului al XV-lea, concomitent cu cresterea puterii regilor Ungariei, dar si ca urmare a aparitiei marilor latifundii ale grofilor si magnatilor unguri. Prima autonomie lichidata a fost desigur cea a romanilor, o data cu constituirea acelei intelegeri miselesti ,,Unio Trium Nationum", care i-a adus pe romanii transilvaneni in situatia de robi ai pamantului, lipsiti de cele mai elementare drepturi sociale si politice, ramanand in aceasta situatie nedreapta pana in 1848.Chiar si imparatul Iosif al II-lea a fost nevoit sa constate aceasta trista realitate: ,,Acesti bieti supusi valahi, care incontestabil sunt cei mai vechi si mai numerosi locuitori din Transilvania, sunt, totusi, asa de chinuiti si coplesiti de nedrep