Porcarii si magarii

N-am crezut niciodata ca intr-o piele de porc salasluieste neaparat, precum in stiutul basm al lui Creanga, un Fat-frumos daruit cu suflet ales si in stare sa comita, la o adica, fapte care de care mai vrednice de admiratie. De fapt, povestea are grija, ca toate povestile, sa ne reteze din fasa eventualele iluzii, avertizandu-ne ca asemenea abateri de la ordinea firii s-au petrecut, daca s-au petrecut, in vremuri imemoriale, cand miraculosul inca mai avea obiceiul sa se plimbe nestingherit pe pamant. Dar, daca nu e cazul sa asteptam minuni de unde nu mai au cum sa apara, impacandu-ne cu gandul ca rostul porcilor e sa furnizeze materia prima a delicioaselor porcarii, ar fi o imensa prostie sa nu luam aminte la celalalt indemn al humulesteanului, incomparabil mai folositor, acela de a da aparentelor exact insemnatatea pe care o merita, incercand a vedea – pe cat ne tin puterile – dincolo de ele, in profunzimea lucrurilor si a alcatuirii omenesti. Caci aparentele sunt, ca si avutiile, amagitoare, iar porcariile cu care semenii nostri obisnuiesc sa se trateze unii pe altii n-au nici pe departe imbietorul gust al porcariilor de origine eminamente porceasca. Mi-e de altfel greu sa pricep de ce imaginatia colectiva a facut din porc (un animal altminteri foarte la locul lui, caruia am putea sa-i reprosam eventual indolenta) si din magar (si el in fond un nevinovat, remarcabil prin incapatanare, adica prin perseverenta) termeni de comparatie insultatori pentru om, platiti odinioara cu sange si in timpurile mai apropiate cu despagubiri materiale, in vreme ce referinta la alte vietuitoare naste incantare. Nici o doamna nu se va simti jignita de comparatia cu o privighetoare, dupa cum nici un domn nu va pretinde satisfactie daca-l vei asemui cu un leu. Spune-i insa doamnei ca e o scroafa si domnului ca e magar si poti fi sigur ca raport