- Editorial - nr. 54 / 18 Martie, 2005 Prin Absurdistanul vremurilor pe care ne-a fost dat sa le traim, o nebunie incearca sa prinda in malaxorul ei tot ce apuca in cale. Din pacate, lovit, inainte de toate, de tavalugul diurn, este omul. In tabloul de valori ale involburatelor timpuri, omul e considerat un zero, de multi potentati ai clipei. Valoarea reala este dispretuita. Profesionistii sunt inlocuiti, din ce in ce mai mult, cu amatorii si emanatii ambitiilor de partid. Din ce in ce mai des, omul si omenia primesc cate un sut in fund. Mila crestineasca, cea care-l caracterizeaza pe tolerantul roman, incaseaza si ea cate un "spit" in coaste. Nu este lasata zi de la Dumnezeu ca romanul sa nu fie umilit si apasat prin tot felul de taxe si impozite, care de care mai impovaratoare. Cu hrana lui putina, ajuns fara medicamentele necesare, care sa-i prelungeasca viata, el, omul de rand, el, cel care duce povara acestei tari, se apleaca tot mai mult, cu iarna din sufletul lui, sub toate cutremurele si revarsarile potopului zilnic. Romanul a ajuns azi la o suferinta care numai tacuta nu mai poate fi! Romanului - tolerant si rabdator - i-a ajuns, se vede, cutitul la os. A scrasnit atat cat a putut rabda, dar cutitul acesta al durerii ii strapunge platosa ultimei rabdari. Si explodeaza tocmai cand te astepti mai putin! Revolta aceea dureroasa, a pensionarilor bolnavi din Arad, blestemul acela cumplit al unui suferind (tocmai in Postul Pastelui!) este o dovada irefutabila. Incovoiat de umilinte, de batjocura, de durere si de rabdare, romanul stie ca nu a necajit, nu a insultat, nu a jignit pe nimeni. Atunci? De ce si de unde acest munte de nedreptati pravalit peste el? El nu cauta noduri in papura. El isi traieste drama, de multe ori intr-o mare singuratate. Iar cand singuratatea aceasta nu mai poate fi suportata, ca de altfel si umilinta, se ridica sa ceara respectarea drept