Majorarea preturilor la gazele naturale si energie electrica, de la 1 aprilie 2005, se inscrie in obligatiile asumate de Romania de aliniere a preturilor la cele din piata europeana in perspectiva integrarii in UE,
la 1 ianuarie 2007, a declarat, miercuri seara, ministrul Economiei si Comertului, Ioan Codrut Seres.
"Aveam doua variante: puteam majora preturile la 31 decembrie 2006 si impactul ar fi fost foarte mare, sau sa aplicam o majorare in trepte. Am optat pentru ultima varianta si am decis sa incepem majorarile de la 1 aprilie, deoarece costurile sau incarcatura asupra populatiei este mai mare in perioada de iarna. Venim cu scumpirile in primavara, astfel incat, pana la sfarsitul anului, sa existe un echilibru privind cresterea preturilor", a precizat Codrut Seres.
Subliniind ca, intr-o oarecare masura, trebuie suportate si cateva din dezavantajele integrarii, ministrul Economiei a precizat ca in acest moment pe piata UE pretul gazelor este de 180-190 dolari/1.000 mc, in timp ce in Romania el abia atinge 90 dolari/1.000 mc, ceea ce inseamna ca trebuie dublat.
De la 1 aprilie pretul gazelor se va majora, in medie, cu 20 la suta, iar cel al energiei electrice cu cinci - sase la suta.
Fostului ministru al Economiei Dan Ioan Popescu, a afirmat, la randul sau, ca aceasta crestere a preturilor era inevitabila si necesara, dar ca ea este mai mare decat ar fi fost necesar.
"Trebuia facuta aceasta aliniere graduala la preturile din UE, dar, dupa parerea mea, este putin mai mare decat era necesar. Aceasta majorare de la 1 aprilie va avea un impact deosebit asupra unor ramuri economice care, sunt convins ca nu vor mai putea functiona, precum industria ingrasamintelor (...)", a afirmat Dan Ioan Popescu, subliniind ca partidul pe care il reprezinta va ataca politica guvernamentala. ”Mi se pare corect sa spunem ca populatia va fi afectata"