Incepem o noua rubrica in Ziarul de Duminica, dedicata exclusiv spatiului in care cititorul poate evita, cu putin antrenament si rabdare (altoite pe trunchiul viguros al pasiunii), aspectul lucios al cartii moderne, al seriei sustinute doar prin titlu si mai putin prin aspect sau mobilier interior.
Prinsi in avalansa starnita de edituri, nu mai reusim sa tinem pasul cu ritmul publicarii. Sunt grupuri editoriale care scot o carte pe zi. Nu stiu altii cum sunt, dar mie acest lucru imi sugereaza disparitia unei tihne laborioase care ar trebui sa stea la baza publicarii. De aceea ne indreptam spre spatiul tihnit al cartii vechi - sau mai putin vechi -, spre un timp cand cartea isi permitea sa fie si frumoasa, frumusete pe care o ascunde acum sub straturi de praf.
Ne intereseaza carti care au insemnat o urma adanca in evolutia intelectuala si estetica a multora dintre noi, dar si atmosfera pe care locurile cartii vechi o conserva.
Anticariatul este unul dintre acele spatii-limita unde se intalnesc vechiul si noul (asta mai nou), pretiosul sau derizoriul, unde cautarea devine act critic, unde vigilenta cautatorului poate fi de multe ori rasplatita de ignoranta sau neatentia anticarului... In acelasi timp, anticariatul a fost intotdeauna o alternativa excelenta pentru librarie: cartea din anticariat este (sau ar trebui sa fie) mai ieftina decat cea din librarie. Acesta este avantajul privit in sincronie. Diacronic analizand problema, anticariatul iti ofera editii rare, vechi, multe dintre ele imposibil de gasit in librarii: in plus, unele carti se ofera cu totul altfel lecturii atunci cand sunt mai aproape de "momentul initial".
In cu totul alta ordine de idei, anticariatul a constituit o adevarata comoara pentru cei ce cautau "altfel" de carti inainte de '89, carti interzise, care in acest spatiu atemporal scapau vigilentei o
