Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii la Bursa au pierdut circa 1,86 milioane de euro

Publicat in Adevarul, vineri 18 martie 2005 ·

Marii perdanti au fost investitorii strategici, nu cei mici Investitorii la Bursa de Valori Bucuresti au pierdut intr-o zi 1,86 milioane de euro pe fondul scaderii generalizate a Bursei. Astfel, ieri, capitalizarea BVB a scazut de la 12,3 milioane euro pana la 10,4 milioane euro. "Avand in vedere ca o pondere importanta in capitalizarea Bursei o au societati precum Petrom, BRD-SocGen sau Rompetrol Rafinare, cea mai mare pierdere au suferit-o, ieri, actionarii strategici ai acestor societati, nu micii investitori la Bursa", ne-a declarat Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction. Brokerii spun ca au asistat la momente de panica ale unor investitori. "In prima parte a sedintei de tranzactionare, erau multi care vindeau fara sa se mai uite la pret. Actiunile SIF-urilor scazusera cu pana la 10 la suta, dar, ulterior, au mai crescut usor. Scaderile au fost foarte mari, de aproape 7 la suta in medie. Au fost afectate serios chiar si actiuni care altadata au scapat de scaderi, ca BRD si Banca Transilvania. Ordinele mari de cumparare au fost, practic, retrase", ne-a spus Marcel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest. Brokerii sustin ca marii cumparatori, asimilati cu investitorii straini care se afisau in primele doua luni ale anului la Bursa, au disparut, iar motivul nu se cunoaste. De asemenea, reprezentantii societatilor de servicii de investitii financiare nu au o explicatie clara nici pentru scaderile mari de la Bursa. "Explicatia cea mai plauzibila este legata de faptul ca s-a tot spus ca piata ajunsese la un nivel inalt, ca actiunile erau supraevaluate. Probabil, si neafisarea online de la inceputul lunii martie a cotatiilor pe site-ul BVB a avut un efect. La fel si faptul ca, de la 1 aprilie, castigurile pe piata de capital vor fi impozitate cu 10 la suta. Probabil, cei care nu aveau de gand sa tina actiunile mai mult de un an, pentru a fi i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 25 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum 34 minute
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 49 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 41 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°