În urma reportajului apărut în recentul număr al Ziarului de Mureş, povestea copilului din Reghin de numai 9 ani care s-a înecat în Canalul Morii a răscolit sufletele părinţilor din Târgu-Mureş. "Este un mare necaz să-ţi pierzi copilul. Şi parcă nu e de ajuns această durere, mai trebuie să te loveşti şi de nepăsarea autorităţilor. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva unei familii foarte sărace care nu ar avea bani să angajeze firme de scafandri? Ce s-ar întâmpla cu victima? Ar fi lăsată dusă de ape până la nesfârşit?", întreabă Ioan Mărginean, din Târgu-Mureş. Alte două mame şi-au exprimat dorinţa de a fi menţionate numele celor care au adus trupul la mal "pentru că, oraşul trebuie să ştie că există oameni pe care se pot baza la necaz".
Acum nouă zile, Cristian Negru, terminându-şi mai repede temele pentru şcoală, a pornit împreună cu un prieten mai mic decât el cu un an de zile să se joace. Au ajuns în preajma apei şi au păşit pe gheaţa care părea rezistentă. Înainte de ora 18.00, gheaţa a cedat sub picioarele lor, iar distanţa de doar doi paşi dintre copii au făcut ca destinele copiilor să fie diferite. Rareş, băiatul mai mic, a reuşit să se prindă de o bucată de gheaţă şi să înainteze către mal, iar un trecător care l-a văzut i-a sărit în ajutor imediat. Cristi a fost înghiţit imediat de vâltoare, iar când a încercat să iasă la suprafaţă, apa l-a dus imediat câţiva metri mai încolo, îngropându-l sub gheaţa groasă.
La faţa locului au venit imediat pompierii, salvarea şi poliţia. Până a ajuns Rareş acasă să povestească părinţilor ce s-a întâmplat, până au fost sesizate autorităţile, timpul s-a scurs. Acesta fost motivul pentru care echipa de pompieri, după două ore de căutare, a renunţat. "Nu stă în sarcinile noastre să căutăm victimele, ci să le salvăm. Ori, un om care a stat mai multe minute sub apă este considerat mort. Noi am ajuns imediat după ce am pri