Inainte de toate, va spunem un lucru: filmul pe care il supunem atentiei dumneavoastra poseda cel putin o mare calitate, desi avem siguranta ca, pe parcurs, ii veti gasi si altele. Nu are vedete! In afara de regizor, al carui renume pluteste in permanenta undeva in vecinatatea subiectului, umpland atmosfera, nu exista nici un nume care sa spuna ceva celor mai multi dintre noi.
Iar asta este deosebit de linistitor si de relaxant. Un film in care nu exista vedete este unul in care ochii si mintea nu alearga dupa certitudini, nu cauta confirmarea sau infirmarea unui talent, ci descopera chipuri, glasuri, maini, zambete, orice care exprima stari noi si diverse.
Michael Pitt, Eva Green, Louis Garrel, Robin Renucci, Anna Chancellor, incantatoare nume fara notorietate! Ele dau viata unei pelicule care pica greu unei minti neobisnuite cu arta cinematografica franceza, la fel cum cade o salata de boeuf unui stomac sensibil. Sau, daca mai vreti o comparatie, cum pica unui om obisnuit sa consume hamburgheri o salata vegetariana. Nepotrivit.
Nebuna Franta a anilor 1960
Celei mai noi pelicule a sa Bernardo Bertolucci a fost la un pas de a nu ii acorda nici o sansa, din cauza credintei lui ca o asemenea opera ar stirbi farmecul puternic al amintirilor pe care le purta nelinistitilor ani '60 din Franta. De ce tocmai anii acestia, explica insusi artistul: «Era ceva magic in anii ’60, era o vreme in care eram «visatori».
Puneam pe acelasi plan cinematografia, politica, jazz-ul, rock’n’roll-ul, sexul, folosofia, drogurile si le devoram pe toate, intr-un permanent extaz». Nascut in 1940, Bertolucci a primit in plin nebunia si euforia acelor ani si nu a fost dispus multa vreme sa riste un esec in a transmite si altora transformarile pe care tara sa le traversa, asa cum le-a perceput el.
Pasiunea pentru cinematografie, a ca
