In economie se petrec lucruri pe care producatorii nostri nu le-au anticipat nici in visele lor cele mai urate. Liberalizarea completa a economiei si trecerea la materializarea angajamentelor asumate de Romania in cursul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana obliga pe cei care produc atat pentru piata interna, cat si pentru cea externa sa inceapa o autentica restructurare.
Pana acum, un asemenea proces a fost mai mult simulat. De cate ori se punea problema restructurarii unei intreprinderi cu pierderi, de atatea ori conducerea societatii in cauza scotea din sertar un program de reabilitare pe care insa, in scurt timp, il baga la loc.
De ce? "Ne-am restructura si am deveni performanti, dar nu avem bani", raspundeau invariabil intreprinzatorii nostri, care lasau impresia ca au dat uitarii un vechi proverb romanesc: "Ai grija ce iti doresti, pentru ca s-ar putea implini." Si chiar asa s-a intamplat. De cativa ani, in Romania intra tot mai multa valuta.
Euro sau dolarii proveniti, fie de la investitorii straini, fie de la capsunarii romani, sunt transformati in lei, care baltesc insa pe piata, deoarece economia nu are capacitatea sa-i absoarba. Iar motivul este simplu: intreprinderilor romanesti nu le-au lipsit atat banii, cat managementul performant si disciplina financiara.
Cum s-ar putea invoca lipsa banilor intr-o tara, cum este Romania, in care poti sa consumi, dar sa nu platesti sau sa folosesti impozitele si taxele care trebuie date statului in alte scopuri? Multe intreprinderi romanesti au continuat, dupa 1989, sa functioneze si chiar sa faca profit nu prin reducerea costurilor de productie, nici prin imbunatatirea calitatii produselor sau prin alte mijloace
care ar fi sporit eficienta lor, ci prin specularea unor politici economice, care n-au facut altceva decat au blocat reforma structurala si a
