Criza financiara la Directia Judeteana de Cultura
•"La inceputul anului, in luna ianuarie, pe langa fondul de salarii ne-au fost alocate 500 milioane lei, dar si aceasta suma a fost retrasa ulterior", a declarat ieri Bogdan Barleanu
Directiile deconcentrate in cadrul carora noua putere intentioneaza sa efectueze schimbari la nivelul conducerii au fost lasate de izbeliste si au intrat in criza financiara. In aceasta situatie se afla si Directia Judeteana de Cultura, condusa de Bogdan Barleanu. Astfel, in prezent aceasta institutie dispune doar de fondul de salarii, fiind lipsita de alte resurse bugetare. "La inceputul anului, in luna ianuarie, pe langa fondul de salarii ne-au fost alocate 500 milioane lei, dar si aceasta suma a fost retrasa ulterior", a declarat, ieri, Bogdan Barleanu, director aflat pe farasul schimbarii. Astfel, cel putin dupa promisiunile facute pana in prezent de Ministerul Culturii, directia ieseana de cultura trebuie sa se multumeasca cu fondurile aferente asigurarii salariilor celor 11 angajati. "Nici in anii anteriori nu am dispus de fonduri substantiale. In anul 2004 ne-au fost alocate 700 milioane lei, bani cu ajutorul carora am reusit sa editam un album si sa organizam cateva manifestari", a mai precizat directorul Barleanu. De asemenea, din fondurile obtinute din incasarea catorva taxe Directia Judeteana de Cultura a reusit sa achizitioneze cateva calculatoare si sa achite contravaloarea catorva programe soft necesare functionarii aparatelor de tehnica de calcul. Barleanu este dispus sa renunte la functia pe care a capatat-o in timpul guvernarii Partidului Social Democrat, dar nu cu orice pret. Astfel, printr-o scrisoare adresata Ministerului Culturii, prefectul Radu Prisacaru a solicitat sa accepte transferul lui Barleanu pe un post inferior de consilier. "Exista un post de consilier, dar este inferior preg