Insirata ca o margea in siragul de manastiri din nordul judetului Valcea, vechea ctitorie monahala de la Bistrita ascunde o comoara putin stiuta de lume: moastele unui sfant implinitor de miracole.
Drumul se opreste brusc, in chiar poarta Manastirii Bistrita Olteana. Nu mai ai unde sa inaintezi. In spatele chiliilor, pus de-a curmezisul, sta de netrecut muntele Arnota, cu ascunzisurile sale de pesteri si vagauni, in care au sihastrit anahoreti indarjiti si fara nume.
De la 1490 si pana astazi, siruri nesfarsite de monahi par sa nu fi avut decat un singur gand - sa increstineze muntele, legand marea lavra de la poale, cu nevazute carari ce se cocoata spre fagurii de grote si paraclisuri adancite in peretele calcaros. Suite pe colturi de stanca si inconjurate de minuscule livezi, bisericutele arnotene scruteaza vigilent departarile: Bolnita, Pestera, Papusa sau Arnota, unde se afla, uitat de lume, mormantul marelui Matei Basarab. Jos, la poalele muntelui, se afla odorul cel mai scump al Manastirii Bistrita: sfintele moaste ale Cuviosului Grigore Decapolitul, cel care, vreme de 500 de ani, a pazit Tara Oltului de navaliri otomane, de seceta, de ciuma si alte nenorociri. Fara prezenta si ocrotirea lui, tinutul Valcei ar fi fost acum un loc pustiu si fara nume. Un loc al nimanui.
Uimitoarea poveste a gasirii sfintelor moaste
Severa ca o cazarma austriaca, cu doua randuri succesive de ziduri grele si inalte, Manastirea Bistrita pare o cetate inauntrul altei cetati. Cu greu accepti gandul ca pana in 1980 a stat parasita, ca ani la rand a fost temnita politica, scoala de sergenti sau camin de copii cu grave deficiente psihice. La Bistrita, frumusetea nu este la vedere, ci sta ascunsa tainic in biserica inalta ca o catedrala, in icoane si ornamente brancovenesti. Singur nu te descurci. Ai nevoie de insotirea priceputa a maicii Melentia
