Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sport de familie

Publicat in Jurnalul, luni 21 martie 2005 ·

de LIANA HAINAROSIE ARMONIA TRUPULUI O data ce vremea se imbunatateste ne dorim sa petrecem cat mai mult timp in aer liber. Parcurile sunt cea mai buna alegere. Aici ne putem destinde si face miscare. Una dintre formele de miscare este mersul pe role. Locurile ideale pentru practicarea acestei activitati sunt Parcurile Herastrau, Tineretului, Titan.

Musculatura mai ferma Pe role pot merge atat copiii, incepand cu varsta de 4-5 ani, adultii, dar si batranii, daca starea fizica le permite. Practicarea corecta a acestei forme de miscare are efecte benefice asupra sanatatii noastre. Este, in primul rand, o modalitate de combatere a sedentarismului si de imbunatatire a formei fizice. Mersul pe role este si un bun antrenament pentru a ne dezvolta echilibrul. De asemenea, contribuie la intarirea articulatiilor genunchilor, a soldurilor, a coloanei lombare, conduce la cresterea mobilitatii acestora si la dezvoltarea, in special, a musculaturii coapselor, abdominale si dorso-lombare, ne spune dr. Gabriel Panait, medic specialist in medicina sportiva, de la Ambulatoriul pentru Sportivi Bucuresti - Centrul Medical Vitan. Rolul bratelor este acela de a ne ajuta sa ne mentinem echilibrul si de a amortiza eventualele cazaturi.

Prin mersul pe role ne marim rezistenta la efort si putem da jos kilogramele in plus, daca asociem aceasta activitate cu igiena alimentara. Intr-o ora de mers pe role consumam in medie 300 kcal. Fiind un sport care se desfasoara in aer liber, activitatea pulmonara creste, plamanii sunt mai bine ventilati. El este benefic si pentru aparatul cardiovascular, fiindca antreneaza inima. Pentru a ne mentine in forma ar trebui sa ne dam pe role macar de trei ori pe saptamana, cate o ora, ne spune dr. Gabriel Panait. Pentru cei carora le vor lipsi patinajul si schiul in anotimpul calduros, mersul pe role este o excelenta forma de suplini

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victor Ponta: Nu cred că Simion îl va pune pe Călin Georgescu prim-ministru

Mediafax acum o ora
Victor Ponta a spus, la emisiunea „Ai aflat”, de la gândul.ro, că nu crede că Simion îl va numi pe Călin Georgescu prim-ministru dacă liderul AUR ajunge președinte. „Eu nu cred că-l pune pe Călin Georgescu prim-ministru. Hai să vedem, că ne vedem să

VIDEO George Simion și Nicușor Dan, în scurt timp într-o dezbatere electorală la Micutzu

HotNews acum 46 minute
Nicușor Dan și George Simion, candidații din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025, vor participa, astăzi, de la ora 17:00, la o dezbatere online găzduită de MCN Podcast, pe canalul oficial de YouTube al comediantului Cosmin Nedelcu „

Wizz Air își extinde operațiunile în Timișoara, adăugând noi rute și o aeronavă suplimentară

Press Alert acum 43 minute
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, continuă să-și extindă prezența în țară prin alocarea unei a treia aeronave la baza sa din Timișoara pentru sezonul de iarnă 2025. Această măsură marchează un total de 40 de aeronave în România și

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum 3 ore
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 3 ore
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Mii de conturi false promovează nostalgia comunistă, denunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului / Instituția va sesiza CNA

HotNews acum 2 ore
Mii de conturi false care promovează nostalgia comunistă în online au fost identificate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), anunță miercuri instituția, care precizează că a cerut CNA să

Polonia anunță încercări de interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale

Adevarul acum 44 minute
Polonia a anunţat miercuri că a descoperit o posibilă încercare de interferenţă în campania pentru alegerile prezidenţiale din 18 mai, prin intermediul unor mesaje publicitare pe Facebook ce ar putea fi finanţate din străinătate.

George Simion: Atrag atenţia contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului

News.ro acum 55 minute
Candidatul AUR în turul doi al alegerilor prezidenţiale, George Simion, transmite miercuri un mesaj în care îi atrage atenţia contracandidatului său să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului. ”Atrag at

Franţa promite 10 milioane de euro pentru repararea sarcofagului care izolează centrala nucleară de la Cernobîl, avariat în februarie de un atac cu dronă

G4Media acum 46 minute
Franţa va contribui cu 10 milioane de euro la repararea sarcofagului care izolează centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, avariat în februarie de un atac cu dronă, a anunţat miercuri Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD),

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 4 ore
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

15°
mie.

8°/17°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

4°/16°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

19°
mie.

3°/19°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°