Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboiul din Irak, un esec

Publicat in Jurnalul, luni 21 martie 2005 ·

Sute de mii de oameni au protestat in intreaga lume fata de razboiul din Irak, la doi ani de la declansarea interventiei militare conduse de Statele Unite. de RADU CROITORU EXTERNE PACE. Lumea intreaga ii cere lui George W. Bush sa nu mai declanseze alte razboaie Un atentat sinucigas s-a soldat ieri cu mai multe victime la Mosul, la cateva sute de kilometri de Bagdad, iar o masina-capcana a explodat in Qatar, unde se afla comandamentul central al armatei americane care conduce interventia militara din Irak. La doi ani de la declansarea razboiului, astfel de atentate vin sa demonstreze ca pacea din aceasta tara este inca departe.

MARSURI. Sute de mii de persoane din intreaga lume au iesit in strada pentru a-si exprima nemultumirea fata de ceea ce se intampla in Irak. Cele mai puternice si numeroase manifestatii pacifiste au avut loc in Europa si Statele Unite, principalele artizane ale interventiei militare. Pe batranul continent, unde conflictul i-a divizat pe liderii europeni, sute de mii de oameni au iesit pe strazile principalelor capitale si au cerut retragerea militara din Irak. La Roma, a fost necesara interventia fortelor de ordine, cand miile de persoane se indreptau spre biroul premierului Silvio Berlusconi pentru a cere revenirea acasa a soldatilor italieni. Strazile New York-ului au fost si ele neincapatoare pentru miile de manifestanti care au solicitat eliberarea rapida a Irakului de sub ocupatia militara a NATO. In timp ce Politia facea arestari in randul protestatarilor, presedintele american, George W. Bush, isi apara si justifica, la radio, decizia de a interveni militar, spunand ca razboiul a fost un eveniment important in istoria libertatii. "Pentru ca noi am reactionat, Guvernul irakian nu mai reprezinta acum o amenintare nici pentru el si nici pentru lumea intreaga", a spus Bush.

DECIZIE. Dezbaterea despre eliberarea Irakul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate anunţă că îşi face partid politic şi vrea să fie prim-ministru „pentru a restabili măreţia britanică”. Mediul online remarcă o greşeală stânjenitoare

News.ro acum o ora
Controversatul influencer britanico-american Andrew Tate, care, alături de fratele său Tristan Tate, a fost acuzat în România de viol, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat, a anunţat, luni, prin intermediul avocaţilor

Trump a fost validat în funcția de președinte al SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Donald Trump a fost validat ca președinte al SUA, iar JD Vance a fost validat pentru funcția de vicepreședinte, în cadrul unei ceremonii prezidate de Kamala Harris Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii d

Cine sunt favoriţii pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau

Mediafax acum 6 ore
Printre aceştia se numără Chrystia Freeland, fostul ministru al finanţelor, care a renunţat recent la funcţie din cauza divergenţelor cu Trudeau. Freeland conduce în sondaje pentru a deveni lider al liberalilor, scrie Sky News. Un alt nume este cel

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: Discursul lui aminteşte de retorica lui Hitler din anii '30

Mediafax acum 4 ore
„Atrag atenţia celor care n-au luat în serios discursurile domnului Georgescu să urmărească arhivele YouTube cu discursurile lui Hitler dinainte şi după 1933. O să găsească similitudini înfiorătoare”, a spus Antonescu. Fostul lider liberal, desemnat

Canada ar trebui să „fuzioneze” cu SUA, spune Trump după anunţul demisiei lui Trudeau

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină „al 51-lea stat” al Statelor Unite. „În cazul în care

Sfântul Ioan Botezătorul Idei de mesaje și urări pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Ziua Constanta acum 8 ore
Mesaje de Sfantul Ioan Botezătorul 2025 Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut și ca "Înaintemergătorul Domnului", este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 ianuarie. Cu ocazia acestei sărbători religioase importante, oamenii își exprimă credința și de

Carambol cu 5 maşini pe A3, în Prahova. 15 persoane, dintre care 4 minori, au fost implicate în accident

Ziare.com acum 6 ore
Carambol cu cinci maşini luni seară, 6 ianuarie, pe A3, în judeţul Prahova. Au fost implicate 15 persoane, patru fiind evaluate medical la faţa locului. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Bucureşti. ”Accident r

UPDATE - Maşină lovită de tren în judeţul Mureş / Cinci victime, dintre care una în stare gravă / Trenul nu avea pasageri

News.ro acum 3 ore
O maşină a fost lovită, luni seară, de tren în judeţul Maramureş, cinci persoane fiind rănite. Una dintre ele a fost încarceratăâ, fiind în stare gravă. UPDATE: ”Victima a fost extrasă din autoturism, prezentând răni grave (cod roşu) şi a fost prelu

Rectorul SNSPA, tranșant la adresa lui Nicușor Dan: „Este iresponsabil. Călin Georgescu NU are peste 40% în sondaje”

Adevarul acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică declarațiile primarului Capitalei, Nicușor Dan, care luni, 6 ianuarie, a afirmat că independentul Călin Georgescu are peste 40% intenţie de vot.

Crin Antonescu: „Este evident că am încredere în Marcel Ciolacu"

Mediafax acum 3 ore
„În instituţia PSD şi în conducătorul ei actual, Marcel Ciolacu, este evident că am încredere. La propunerea lor şi a lui, în primul rând, ca prim-ministru şi preşedinte al celui mai mare partid din această coaliţie, eu am răspuns da. Cum ar fi fost

Vremea

București
acum

mar.

3°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
vin.

7°/13°
Iasi
acum

mar.

2°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/13°
vin.

5°/15°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

5°/8°
joi

5°/12°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

6°/13°
mie.

6°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/10°