Comisarul Ilie Vilau, unul dintre adjunctii sefului Inspectoratului Judetean de Politie Dolj, a fost, sambata, eliberat din functie si pus la dispozitia inspectoratului, in urma deciziei comandantului Politiei
Romane, inspectorul general Dan Valentin Fatuloiu.
Potrivit unui comunicat al institutiei amintite, "masura a fost luata ca urmare a managementului defectuos si disfunctiilor grave in activitatea si controlul personalului din structurile de investigare a fraudelor, aflate in coordonarea sa", urmand sa fie numit intr-o alta functie, in conditiile legii si potrivit competentei sale.
Tot prin decizia chestorului principal Dan Fatuloiu, atributiile specifice functiei de sef al IJP Dolj vor fi indeplinite, pana la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, de comisarul Marin Virgil Ilie, seful Serviciului Cercetari Penale, din cadrul aceluiasi inspectorat. Comisarul Ilie Vilau, unul dintre adjunctii sefului Inspectoratului Judetean de Politie Dolj, a fost, sambata, eliberat din functie si pus la dispozitia inspectoratului, in urma deciziei comandantului Politiei
Romane, inspectorul general Dan Valentin Fatuloiu.
Potrivit unui comunicat al institutiei amintite, "masura a fost luata ca urmare a managementului defectuos si disfunctiilor grave in activitatea si controlul personalului din structurile de investigare a fraudelor, aflate in coordonarea sa", urmand sa fie numit intr-o alta functie, in conditiile legii si potrivit competentei sale.
Tot prin decizia chestorului principal Dan Fatuloiu, atributiile specifice functiei de sef al IJP Dolj vor fi indeplinite, pana la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, de comisarul Marin Virgil Ilie, seful Serviciului Cercetari Penale, din cadrul aceluiasi inspectorat.