Inundaţiile cauzate de topirea zăpezilor au afectat din nou judeţul Mureş. În lipsa oricăror măsuri preventive, fenomenul nu mai miră pe nimeni. Două localităţi izolate, 946 ha de terenuri şi 18 gospodării inundate, acesta este bilanţul ieşirii din albie a apelor care au tulburat liniştea autorităţilor la sfârşit de săptămână.
Încă de vineri, apele râului Mureş au atins pe anumite porţiuni cotele de inundaţii. Cum era de aşteptat, gospodăriile oamenilor şi terenurile agricole au fost din nou afectate de revărsarea apelor, aşa cum se întâmplă în fiecare an, în lipsa unor măsuri minimale precum adâncirea albiilor sau amenajarea digurilor.
Bilanţul
Vineri, localitatea cea mai afectată de revărsarea apelor a fost Coroisânmărtin, unde 200 ha de teren arabil au fost inundate de apele Târnavei. Alte zone afectate au fost Batoş, Iernut, Sânpaul.
Sâmbătă, cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în comuna Batoş, satul Dedrad, unde au fost inundate 60 de case şi apa din fânâni nu s-a mai putut consuma. Tot aici, o casă în care locuiau şapte persoane a fost înconjurată de ape, oameni rămânând izolaţi. Alte 25 de localităţi au primit sâmbătă avertizări în privinţa pericolului de inundaţii.
Duminică dimineaţa, evoluţia evenimentelor nu era foarte încurajatoare. Fuseseră inundate 18 gospodării (12 în Coroisânmărtin, 4 în Cipău şi alte 2 în Adămuş), localităţile Sânpaul, Sânmărghita şi Dileul Nou erau izolate dinspre râul Mureş şi cinci drumuri judeţene sau comunale erau inundate pe diverse porţiuni. În total fuseseră inundate 946 de ha de teren (680 ha teren arabil şi 266 ha fânaţe), cele mai multe în Coroisânmărtin, cu 200 ha, şi Iernut, unde sub ape au ajuns 260 de ha.
Protecţie civilă de paradă
Măsurile dispuse de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă includeau aprovizionarea cu apă potabilă pentru oameni şi animale, expertizarea