- Povesti de la facerea lumii -

Cu Tusa Victoria, despre taina ciupercilor, rodul pamantului si izvorul cu apa vie.

Pentru tusa Victoria, padurea este casa ei, sora, mama, o fiinta vie, apropiata, un element important al existentei. O viziteaza in orice anotimp, mai putin cand ploua, ii cunoaste tainele, cararile. Simte ca aceasta prietena a ei, padurea, o primeste cu drag, chemand-o cu crengile ei leganatoare, daruindu-i multime de bunatati. Culege toate soiurile de ciuperci, de primavara pana toamna tarziu: flocosei, urechiuse, gusa porumbelului, manatarci, bureti iuti, bureti de fag, "pastrav" - acel burete rar, care se intareste iasca de-l culegi cu mana, trebuie numai tepusa si cutit de lemn...

"Fiecare dar al padurii isi are locul si timpul lui", spune tusa Victoria. "Nu se lasa aflat de oricine. Un necunoscator poate sa caute cu felinaru aprins ziua in amiaza mare si tot nu gaseste nimic. Darurile padurii nu se dezvaluie oricui, dar atunci cand o fac, parca le simti cum te cheama. Si culesul ciupercilor are un rost. Calci cu grija si fereala locul in care cresc, dai usurel frunzele uscate la o parte, nu culegi puiutii, mai lasi din ei de samanta, si pentru celelalte vietati ale padurii. Si, mai ales, te rogi de iertare pentru viata pe care o curmi. Desi, cine stie, poate ca ciupercile si ierburile de leac si fructele de padure isi au rostul predestinat, stiu ca ii sunt harazite omului pentru hrana, le pare mare bine sa fie adunate in cos decat sa se usuce pe sub copaci. Cum se explica altfel, ca din trei bureti de padure te saturi cat ai manca un kilogram intreg de ciuperci de oras, crescute in sera? Faloase pe dinafara, umflate, dar de le pui in cratita, nu ramane aproape nimic. Dar parca numai ciupercile de cumparat au gustul asta? Toate fructele si legumele de la piata sunt la fel: frumoase pe dinafara, dar searbede la gust. Lesi