"Evenimentul zilei" a intrat in posesia unui document incendiar care demonstreaza, fara drept de apel, interventia fostului prim-ministru, Adrian Nastase, in justitie intr-un caz extrem de sensibil. Este vorba despre prima crima sindicala savirsita pe teritoriul Romaniei postdecembriste, careia i-a cazut victima, in septembrie 2001, Virgil Sahleanu, lider sindical la Tepro Iasi.
Documentul detinut de EVZ arata cum Adrian Nastase i-a cerut Rodicai Stanoiu, fostul ministru PSD al justitiei la acea vreme, sa "evalueze posibilitatea legala a adoptarii unei masuri de ridicare a interdictiei de parasire a teritoriului romanesc" a lui Frantisek Priplata. Este vorba despre cetateanul ceh acuzat de a fi autorul moral al crimei savirsite impotriva liderului sindical de la Tepro.
Adrian Nastase a intervenit in treburile justitiei pentru a-l face scapat din Romania pe antreprenorul ceh Frantisek Priplata, autorul moral al asasinatului comis impotriva liderului sindical de la Tepro Iasi, Virgil Sahleanu.
Priplata a fost eliberat din arest in vara lui 2001, insa judecatorii au decis atunci ca cetateanul ceh nu are dreptul sa paraseasca Romania pina la incheierea procesului in care era judecat pentru crima.
La citeva luni de la aceasta decizie, premierul de atunci, Nastase, i-a trimis ministrului justitiei, Rodica Stanoiu, o nota (vezi facsimil) prin care ii cerea sa "evalueze posibilitatea legala a adoptarii unei masuri de ridicare a interdictiei de parasire a teritoriului romanesc" a lui Frantisek Priplata. Cererea lui Nastase nu si-a atins insa scopul.
A vrut sa-i faca pe plac premierului Cehiei
Istoria notei semnate de Nastase este foarte simpla. Pe 26 martie 2002, fostul prim-ministru al Romaniei s-a intilnit la Summit-ul "Grupului Vilnius" de la Bucuresti cu fostul premier al Cehiei, Milos Zeman. Acesta i-