Un mos, taran, greu de banuit ca vorbeste in dodii, arata cu mina intinsa la un umar al muntelui. Uite, acolo pe stinci ar sta frumos citeva vile din sticla. Sa vina nemtii si americanii sa se uite de sus la valea asta. Si ce sa vada, il intreb eu. Valea, zice el, de parca firul de apa ar fi fost sapat intre maluri de aur.

Taranul, atins de visare, nu vedea nici buruienile din preajma si nici cateaua cu tite lungi, cit castravetii, dupa care scinceau sase-sapte pui negri. E a dumitale? Intrebarea mea venea dintr-o simpla teama. Mama, chiar si in cazul speciei canine, are aceleasi instincte de aparare a puilor. Si teama mea de om muscat de nenumarate ori s-a sincronizat perfect cu reactia catelei.

Un miriit scurt ne-a speriat pe amindoi. Taranul i-a si raspuns cu un bocanc peste bot si cu alte doua suturi intr-un pui.

- Ce faci, omule, i-am zis eu. Doar nu esti mai salbatic decit cateaua!

-Javra dreacului! Miine ii iau pe toti si-i arunc pe sosea!

- Sa-i omoare nemtii si elvetienii, ai?

Taranul acela, idilic doar in imaginatia noastra, nu era decit un roman de duzina. Avea o casa neingrijita, o curte napadita de buruieni, un WC in fundul gradinii si o catea straina aciuata prin grajdurile sale goale. Delasarea era totala.

Asta nu-l impiedica pe omul nostru sa se viseze bogat numai din vinzarea unei coaste de piatra, unde, isi imagina el, vor veni sa se aseze americanii si nemtii, si francezii, si elvetienii in vile facute din sticla.

- De ce sa duci catelusii pe sosea, omule?

- Pai, ii stirpesc masinile. Sau ii prind unii si-i baga la cirnaciori!

Insul din fata mea nu era decit un biet exponent al Romaniei mizerabile, un produs exemplar al ignorantei si abrutizarii. Printre tufele de maselarita uscata se vedeau PET-urile de apa minerala. Si pungile din plastic sfisiate, agatate de tul