Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Am negociat cu zece antrenori“

Publicat in GAZETA de SUD, marți 22 martie 2005 ·

Patronul echipei a promis ca astazi il va prezenta pe noul antrenor, sansele cele mai mari avindu-le Basarab Panduru Desi toata lumea il astepta ieri-dimineata la sediul clubului pe Basarab Panduru pentru a prelua oficial Universitatea, acesta nu a aparut, ba mai mult, s-a zvonit ca nu ar mai fi in carti pentru a antrena „lanterna rosie“. Daca la prinz numele cel mai vehiculat era cel al lui Silviu Lung, Dinel Staicu a aparut la cantonamentul din Lunca Jiului si a dezmintit avansarea antrenorului cu portarii in functia de „principal“. Patronul a purtat o discutie cu jucatorii, carora le-a adus anumite critici dupa cele trei infringeri inregistrate intr-o saptamina, dar le-a si prezentat citeva nume de antrenori pentru a vedea daca exista obiectii. „Dupa ce s-a intimplat cu Lacatus, m-am gindit ca trebuie sa consult toate taberele, inclusiv suporterii si jucatorii, pentru ca nu vreau ca noul antrenor sa fie contestat. Am vorbit cu jucatorii si ei mi-au spus ca vor accepta antrenorul ales de mine“, a spus Dinel. Zece tehnicieni s-au aflat in atentia finantatorului Craiovei, dupa spusele sale, doi dintre ei fiind chiar de peste hotare. „Miine dimineata (astazi - n.r.) veti cunoaste suta la suta antrenorul echipei. Dintre cei cu care am purtat negocieri, majoritatea s-au temut de pozitia din clasament a echipei, iar eu nu voi accepta un antrenor care sa ia in calcul retrogradarea. Probleme nu au aparut in privinta banilor“, a spus Dinel. Patronul Universitatii a adaugat ca l-a contactat si pe Sorin Cirtu, dar s-a lovit de refuzul oficialilor pitesteni de a-l lasa sa plece pe antrenorul oltean, care are o intelegere pe trei ani cu clubul din Trivale. In privinta situatiei in care se gaseste Universitatea in clasament, finantatorul si-a pus cenusa in cap, afirmind: „Eu consider ca am cel mai valoros lot de cind am intrat in fotbal, dar cel mai rusinos loc. Din prostia noas

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 28 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident grav în judeţul Sibiu. Un copil a murit

Ziarul Financiar acum 14 minute
Un copil de şase ani a murit în urma unui accident produs în judeţul Sibiu. În accident au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc duminică. ISU Sibiu anunţă că un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere şi un echipaj SAJ au int

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 35 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum o ora
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°