Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste vehemente impotriva asistentului care s-a declarat in favoarea eugeniei

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 22 martie 2005 ·

Asociatia Tineretului Universitar cu Dizabilitati din Romania (ATUDR) cere excluderea din invatamint a lui Mircea Nicoara, punerea sa sub urmarire penala si despagubiri de un milion de euro. Acesta este acuzat de studenti ca ar fi mimat cu sens batjocoritor o persoana cu handicap si ca a sustinut ca unele tari s-au dezvoltat eliminind aceste persoane. Proteste vehemente la Universitatea "Al.I. Cuza" fata de atitudinea in favoarea eugeniei a asistentului Mircea Nicoara. Tinerii universitari cu dizabilitati si cadrele didactice de la Filosofie s-au declarat ferm impotriva afirmatiilor facute de asistentul Nicoara in cadrul seminarului de "Politici de mediu", de la sectia de Stiinte Politice. La Seminarul de miercurea trecuta - dupa cum ne-au relatat studentii anului IV - asistentul a spus ca interdictia procrearii in rindul «handicapatilor», pe care i-a etichetat drept "monstri", este o explicatie pentru dezvoltarea economica a Germaniei de azi, scapata astfel de o "povara sociala". Potrivit celor spuse de studenti, asistentul Nicoara a mimat apoi in fata lor mersul unei persoane cu dizabilitati. Pentru aceste declaratii, reprezentantii Asociatiei Tineretului Universitar cu Dizabilitati din Romania (ATUDR) cer excluderea din invatamint a lui Nicoara si despagubiri de un milion de euro. "Complicitate la actiuni cu caracter nazist" In cadrul unei conferinte de presa, ATUDR a anuntat ieri ca va cere punerea sub urmarire penala a lui Nicoara si ca il va actiona in judecata pentru a cere daune de un milion de euro. Actiunea judecatoreasca va fi indreptata atit asupra lui Nicoara, cit si asupra decanului de la Biologie, prof.dr. Ion Bara, care si-a aparat colegul, spunind ca "orice discutie este permisa in mediul academic ca un exercitiu democratic". "Banii obtinuti vor fi folositi intr-un program care sa ofere persoanelor cu dizabilitati sanse egale de acces in posturi dida

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 47 minute
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Cod galben de vânt și precipitații. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că marți, 7 ianuarie, mai multe județe se află sub atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabile până miercuri dimineață, 8 ianuarie. Potrivit meteorol

Taiwanul suspectează un cargou din Hong Kong de sabotarea unui cablu de telecomunicaţii şi cere Coreei de Sud ajutorul într-o anchetă

News.ro acum o ora
Autorităţile taiwaneze anchetează cu privire la un cargou aparţinând Hong Kongului, SHUNXIN39, pe care-l suspectează de avarierea unui cablu submarin de telecomunicaţii în nord-estul Insulei Taiwan, anunţă Paza de Coastă taiwaneză, relatează AFP. Na

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum 31 minute
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 45 minute
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 2 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum o ora
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Irina Begu, eliminată în primul tur la dublu, la Adelaide

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Marketa Vondrousova (România/Cehia) a fost eliminată, marţi, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Adelaide (Australia), cu premii de peste un milion de dolari. Begu şi Vondrousova au fost învinse de pereche

Vremea în următoarele patru săptămâni: temperaturi peste normal şi puţine precipitaţii în toată ţara

Mediafax acum 3 ore
Săptămâna 6 - 13 ianuarie Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a ţării, dar

Vremea

București
acum

12°
mar.

4°/12°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°