In copilărie fiecare dintre noi adoarme cu gîndul că este predestinat fericirii. Pe vremea aceea, toţi adulţii ne sufocau cu atenţia lor. S-au străduit să ne convingă că suntem frumoşi şi deştepţi, că avem viitorul în faţă şi că viaţa noastră nu poate avea decît un curs ascendent. Ne-au asigurat că micile înfrîngeri sînt inerente în viaţă şi că ele nu reprezintă decît un preţ de plătit în drumul nostru spre împlinire. Nimic nu ne-ar putea sta în drum şi, peste ani, vom ajunge, obligatoriu, acolo unde ne este locul. Vom fi celebri, bogaţi şi iubiţi de toată lumea.
In realitate, lucrurile sînt ceva mai complicate decît în visele copilăriei. În viaţă nu ţi se prea întîmplă să le ai pe toate. Cum ar spune Horia-Roman Patapievici, nu poţi cîştiga ceva într-un plan, fără să nu pierzi altceva în alt plan. Poţi avea o excelentă carieră profesională, dar viaţa ta familială să fie un fiasco, sau te poţi dedica total unei relaţii pentru ca într-un final să constaţi că ai trăit într-o imensă minciună. În viaţa tuturor, mai devreme sau mai tîrziu, vine o clipă a marii dezamăgiri, un moment al adevărului în care constaţi că de visele tale s-a cam ales praful, indiferent dacă ai fost virtuos sau ticălos, intelectual rafinat sau ignorant grobian, ai avut ambiţii literare sau veleităţi tehnice, dacă ai avut casă în Queens, în Manhattan sau în Bucureşti. Visăm o bună parte din viaţă să trăim în poezie, dar, ine-vitabil, ajungem să recunoaştem pînă la urmă că existenţa noastră se transformă, pe zi ce trece, într-o proză searbădă.
La cîţiva ani după stabilirea sa în Statele Unite ale Americii, poeta Carmen Firan îşi redirecţionează cariera literară prin publicarea volumului său de debut în proză, Caloriferistul şi nevasta hermeneutului. Este o carte introspectivă, a crizelor care tulbură viaţa cuplului, transformînd în infern vieţi ce păreau destinate unui