Săptămâna trecută, Dumitru Avakian a relatat pe larg despre montarea operei Oedip de Enescu la Cagliari în Sardinia, încă o etapă în drumul lung şi anevoios al capodoperei spre recunoaştere. Chiar dacă nu am văzut spectacolul de la Teatro lirico, am avut în mână programul de sală. Desigur, este un tip de publicaţie care nu intră în sfera culturii decât lăturalnic şi care, pusă sub semnul efemerului, are doar menirea să rotunjească atmosfera plăcută a unei seri petrecute la teatru: distribuţia, câteva informaţii minimale despre piesa jucată, câteva ilustraţii, de obicei cam asta este tot. Acesta este însă diferit. Broşura, editată în condiţii excelente, conţine pe lângă libretul operei (în original şi în italiană) ilustrat cu schiţe de costume, nu mai puţin de 8 articole - unele adevărate studii ample pe diverse teme legate de semnificaţiile filozofice şi artistice ale mitului lui Oedip, cu accent, bineînţeles asupra operei enesciene.

Sub semnătura prestigioasă a lui Roman Vlad, primul studiu - probabil un segment din conferinţa de presă susţinută de autor cu abundente exemplificări la pian - decodează modelul ţesăturii motivice care coagulează discursul muzical; incitante sunt şi ideile despre modalismul enescian, cu trimiteri către Messiaen şi Busoni, care merită aprofundate.

Unei analize la fel de adâncite îi este supus şi libretul operei de către Guido Paduano; el situează viziunea lui Edmond Fleg - George Enescu în contextul secolului XX, relevându-i diferenţa faţă de câteva interpretări celebre (Hofmannstahl, Cocteau, Gide, Pasolini) care nu-l dezvinovăţesc pe Oedip. Strategia lui Enescu se deosebeşte: susţinând solemn inocenţa eroului, el urmează îndeaproape drama lui Sofocle în spiritul a ceea ce s-ar putea numi morala intenţiilor. Prin păcatul său, incestul, Oedip a blocat ordinea firească a succesiunii biologice şi acesta se