Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controalele inopinate in piete vor fi intensificate

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 23 martie 2005 ·

Dupa ce au luat in vizor Administratia Pietelor si Tirgurilor, reprezentantii Primariei Craiova au decis sa intensifice controalele inopinate, pentru a stopa comertul ilegal. De la inceputul anului au fost efectuate trei astfel de actiuni, dintre care una a fost deconspirata din cauza scurgerilor de informatii. Din acest motiv, pe viitor, chiar si persoanele implicate vor fi anuntate in ultimul moment de efectuarea verificarilor. Valoarea contraventiilor administrative care pot fi aplicate in aceste cazuri este stipulata in HG nr. 348/2004. „In momentul in care constatam ca au incalcat legea le intocmim proces-verbal. Daca persoana in cauza nu achita in maximum 15 zile amenda va fi semnalata pentru urmarire la Serviciul de impozite si taxe. Noi incercam prin orice mijloace sa eliminam vinzarea ilegala. Din pacate, avem si situatii in care activitatea ne este obstructionata“, a precizat seful Serviciului control financiar din cadrul primariei. Nu de putine ori insa functionarii publici s-au trezit ca nu au pe cine sa controleze, deoarece comerciantii fugisera din piata in care isi vindeau marfurile. „Se anuntau intre ei ca vin cei de la primarie si plecau, abandonindu-si chiar produsele. Unii chiar nu au vrut sa semneze procesele si din acest motiv nu stim cu exactitate sumele cu care au fost penalizati“, a precizat reprezentantul primariei. De asemenea, angajatii municipalitatii au aplicat amenzi de aproximativ 30 de milioane de lei pentru comercializarea produselor pe domeniul public, in baza Legii nr. 650/2002. Spre deosebire de anul 2004, valoarea acestora a crescut semnificativ, dovada ca agentii comerciali nu s-au lasat intimidati. Pe linga controalele inopinate, functionarii sint obligati, conform legii, sa verifice lichiditatile si soldurile agentilor economici. „In aceste cazuri, comerciantii sint in regula, de obicei, deoarece stiu ca venim la ei intr-o anum

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 23 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 23 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 56 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 59 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°