Am bănuit de multă vreme că trebuie să fii oareşcum într-o doagă pentru a intra într-un partid precum "România Mare". Am ridiculizat, ca mulţi alţii, pretenţiile patrioţilor cu pumnale-n dinţi şi neobosita lor sete de scandaluri pe criterii etnice. Dar n-aş fi bănuit niciodată că voi avea o confirmare "la vârf" a ceea ce ştiau mulţi români. Ei bine, a furnizat-o însuşi Corneliu Vadim Tudor, în conferinţa de presă în care şi-a luat adio de la partid. În stilu-i inconfundabil, ex-tribunul şi-a motivat renunţarea la funcţie în felul următor: "Nu mai am timp să mă ocup de toţi nebunii din filiale". Or fi mulţi? Or fi puţini? Doar Vadim ne poate spune.

Nu ştiu câţi dintre cei care-au avut prilejul să-l urmărească explicându-ne schimbările din partid au sesizat cât de jos poate coborî în penibil cel care părea a fi liderul pe viaţă al partidului. Dat peste de cap de pierderea puterii, Vadim şi-a explicat renunţarea printr-un amestec de sacrificiu şi ambiţii: motivele ar fi concentarea pe crearea unui post de televiziune, "ancorarea" partidului (cu noua titulatură cu tot) la structurile europene şi, în fine, finalizarea unei teze de doctorat! Un talmeş-balmeş uluitor de public şi privat, de proiect politic şi ambâţ personal. Nimic nou, fireşte, pentru că şi până acum cariera politică a lui Vadim a fost o îmbinare de inspiraţie personală şi implicare heirupistă a subordonaţilor.

Să-l lăsăm, însă, pe Vadim cu problemele lui (nici puţine, nici uşoare) şi să încercăm să ghicim ce consecinţe va avea punerea botniţei europene acestui partid cu gură mare, dar cu foarte puţine idei, pentru scena politică românească. Trecerea în plan secund a lui Vadim va avea consecinţe mai serioase decât lasă actualii lideri ai partidului să se înţeleagă. Chiar dacă s-a străduit din răsputeri să minimalizeze efectele schimbării de poziţie ("Sunt preşedinte de onoare,