La finele acestei luni se aduna toate termenele pe care Bruxelles-ul le-a dat fostei guvernari din Romania si care au cazut in sarcina guvernarii actuale. Ca de obicei, nu sunt termene la realizari propriu-zise, ci numai la planuri si strategii care urmeaza sa fie aplicate si sa dea rezultate pana in 2007.

Dar care trebuie sa contina si propriii indicatori de monitorizare ai progresului, pentru ca peste un an nu vom mai bifa ca s-a facut Consiliului Superior al Magistraturii, sau al Concurentei, sau PNA, ci ce anume au facut concret acestea si cum s-au schimbat in bine zonele lor de influenta in urma aparitiei lor pe lume.

Cu alte cuvinte, daca slabiciunile institutionale ale acestora nu sunt tratate acum in mod radical, lipsa lor de performanta se va vedea peste un an sau doi, cand nimeni nu va mai fi interesat de instrumente, ci numai de rezultate.

De fapt, Romania de azi seamana cu un cosmar mai mult decat cel roz bombon al lui Adrian Nastase si Valentin Nicolau de acum un an, care ne zambeau dulce si propagandistic de pe ecrane (cand nu erau de demascat eternii dusmani din Parlamentul European, Freedom House etc.).

Motivul acestui paradox este ca pentru prima data am atins limitele fictiunii create o data cu convertirea europeana a PSD din anul 2000, cum ca exista un consens privitor la integrarea Romaniei. Acest consens nu a existat niciodata.

Importante forte conservatoare din societatea noastra, care au dominat balanta de putere mare parte din tranzitie sunt de acord sa intram in Europa, dar numai daca partea lor de profit din societatea noastra - mult disproportionata fata de cea care li se cuvine - nu este afectata. Or, chiar sa vrem sa le servim aceasta chestie, ea e imposibila.

Pentru ca finalmente interesele elitei de prada se ciocnesc de cele ale europenizarii si miile de pagini de le