Am lucrat, fascinat mai mult de arhitectura locului decit de caracterul sau de tezaur al publicatiilor in engleza din lumea intreaga, in Biblioteca Bodleyana de la Oxford. Mi-am petrecut acolo zilnic citeva ore, la o aceeasi masa dinspre fereastra de unde se vedea si St. Edmund Hall, colegiul „meu“. Treceam intii prin complicatul, labirinticul sistem de curti interioare. Apoi, nu usor, de bulldog – altfel un cetatean respectabil – care ne verifica intrarile si iesirile. Urcam etaj cu etaj intr-un fel care imita parca filogeneza, printre sali cu manuscrise din ce in ce mai putin vechi, iesind la „suprafata“ textelor, ajustind asadar timpul meu cu timpul lor. Erau colegi mai norocosi, care studiau, de pilda, miniaturi si legaturi de carti din cutare secol, oprindu-se, deci, pe drum.

Sau, stranie, biblioteca de la colegiu, o fosta biserica donata lui. Drumul catre intrare era facut din pietrele de mormint ale cimitirului peripter. Inauntru, inaintarea spre est insemna si ordinea in care erau accesibile mesele de lectura: in pronaos – studentii, in naos – masteranzii si doctoranzii, iar in altar/Empireu – logic: profesorii.

In uriasa biblioteca a Universitatii din Cincinnati, citeam mai degraba pentru relaxare: era o masinarie de citit si distribuit carti, in care se si putea prinzi si atipi apoi, care pe unde apuca. Mai interesanta mi se pare acum biblioteca Colegiului de arhitectura, arte, design si planning, al carui nou sediu a fost proiectat de Peter Eisenman. La plecare, in 1994, incepea constructia. In 1999, cind m-am intors, printre fracturile de plan si sticla transparenta, am descoperit un loc pitoresc, luminat zenital, cu rafturi care se pot stringe unul intr-altul, carte linga carte linga carte.

In fine, biblioteca de la Collegium Budapest, salonul fostei primarii a Budei, manastire mai inainte inca. Mai degraba improvizata d