Razboiul inceput de ministrul Macovei cu staff-urile din Parchetul General, PNA si Curtea de Casatie, dar si cu unii membri si tehnicieni din CSM este unul indraznet, dar cu final inca neprevizibil. Macovei s-a angajat in dificila lupta a depolitizarii acestor institutii, insa personajele vizate raman deocamdata in functii.
Scopul: demiterea procurorului general Ilie Botos si a sefului PNA, Ioan Amarie.
Unicat in istoria postdecembrista a Ministerului Justitiei, actiunea Monicai Macovei a creat insomnii si panica tuturor "verigilor" din sistemul judiciar. Dupa aproape trei luni de la preluarea mandatului, ministrul Macovei a luat in vizor o serie de magistrati pe care ii considera "compromisi".
- Procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, si subalternul sau, seful de sectie George Muscalu, au fost acuzati ca au intervenit pentru musamalizarea sau tergiversarea unor dosare penale cu rezonanta ("Cocaina pentru VIP-uri - Tiriac junior", "RAFO - Iacobov-Gaureanu"). Ministrul Macovei nu a dezvaluit inca dimensiunile coruptiei si incompetentei din parchetele Ministerului Public.
Ilie Botos, ajutat de obscuri procurori, precum Marcel Sampetru si Constantin Draghici, nu a reusit sa rezolve in vreun fel impostura din parchete, mostenita de la fostii procurori generali Nicolae Cochinescu, Mircea Criste si Tanase Joita - ultimul, un avocat mediocru, promovat de PSD cu avizul lui Adrian Nastase.
Incompetenta si coruptia morala ale unor procurori din parchetele judetene sau chiar din Parchetul General au ramas neasanate. Nepedepsiti in vreun fel au ramas procurorii: Elena Lavric (Neamt), Eva Emilian (Iasi), Gheorghe Leuca si Vasile Blaj (Oradea), Aurelia Blezius (Parchetul General).
Ministeriatul Botos a ramas sub influenta unei "aripi" din PSD, reprezentata de profesorii universitari (sefi de comisii academi