Presedintele grupului Rompetrol considera ca fiind o ''idee neinteligenta'' aceea de crestere a accizei la carburantii de baza - motorina si benzina - si este de parere ca ar fi mai justificata o egalizare a accizelor.
Cred ca este nejustificata aceasta crestere de accize, pentru ca exista solutii mai inteligente pentru majorarea veniturilor bugetare, respectiv egalizarea accizelor la cei doi carburanti de baza, motorina si benzina. In acest fel, pretul benzinei ar putea chiar sa scada, iar benzina este cea care afecteaza in mai mare masura populatia, iar cel al motorinei sa creasca. De altfel, pretul motorinei este, structural, mai mare decat cel al benzinei, pe pietele internationale. Guvernul va trebui sa ia o decizie si sper ca aceasta sa fie una inteligenta, de egalizare a accizelor la cei doi carburanti si nu de crestere, a declarat Dinu Patriciu, miercuri, la reuniunea ”Romanian Oil & Gas Congress 2005”, de la Bucuresti.
Presedintele Grupului Rompetrol a precizat ca nu stie care va fi influenta in pretul carburantilor a accizei, atata vreme cat nu se stie daca acciza se va calcula in lei sau in euro.
”Daca se ia aceasta masura neinteligenta de crestere a accizelor la ambele produse, in loc de egalizare a lor, influenta in pret va fi de cateva mii de lei. Deocamdata nu s-a publicat nimic in acest sens. Eu stiu ca mediul de afaceri, organizatiile angajatorilor, discuta chiar in aceste zile cu Guvernul toate aceste masuri fiscale”, a explicat Dinu Patriciu.
Potrivit acestuia, in prezent, in Romania, acciza este mai mare decat in Irlanda si alte tari turistice ca Spania, Grecia, Portugalia, dar mai mica decat in statele care ”duc greul bugetului Uniunii Europene”. In ceea ce priveste introducerea accizei la pacura, Dinu Patriciu s-a declarat in totalitate impotriva acestei masuri.
”In ce ma priveste, nu sunt de acord cu o acciza la pa