Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anevoiosul drum spre DEFLATIE

Publicat in Cuvantul Liber, joi 24 martie 2005 ·

- Editorial - nr. 58 / 24 Martie, 2005 Se stie bine ca una dintre conditiile importante in pregatirea Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana este reducerea inflatiei la o singura cifra. Daca anul trecut ea a depasit usor 10 procente, anul acesta cifra tinta este de 7 la suta, urmand ca in viitorii doi ani sa fie si mai mica. Pentru Guvernul Romaniei, 2005 ar putea fi considerat anul marii batalii pentru reducerea drastica a inflatiei. In vederea atingerii acestui obiectiv, aparent banal, sunt necesare "miscari masive de trupe" in domeniul finantelor, care sa permita reasezarea intregului mecanism al economiei pe un fundament nou, astfel incat aceasta sa poata functiona fara convulsii si rateuri, ge-nerate de inca imprecisul reglaj al parametrilor ceruti. De altfel, ceea ce inseamna inflatie nu mai trebuie explicat romanului, fenomen pe care de un deceniu si jumatate ii traieste pe viu. Cresterea galopanta a preturilor si deprecierea valutei nationale sunt cele doua coordonate majore care permit definirea ei. Or, noi, romanii, am avut parte in aceasta perioada, din nefericire, de cresteri de preturi de mii de ori si de deprecierea pana la limita inadmisibilului a leului. Dovada ca "viitura" inflatiei a trecut peste noi cu tavalugul sau gros, inainte si inapoi, timp de 15 ani, si inca ne mai sacaie, sta dezordinea si saracia care au pus stapanire pe societatea romaneasca de atata vreme. Am ajuns astfel sa spunem ca a discuta astazi despre inflatie in Romania este acelasi lucru cu a vorbi despre funie in casa spanzuratului. Asadar, despre inflatie si mecanismul ei stim destule, pentru ca am simtit-o pe propria piele, dar nu reusim sa ne debarasam de ea. De aceea privim cu retinere recentele manevre, oarecum disperate ale actualului guvern, despre ale caror efecte nu cunoastem mare lucru. Analizand insa mai profund pachetul de masuri ale acestuia, impreuna cu

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum o ora
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 28 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 28 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 3 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°