Pentru ca PSD nu mai e de mult un partid si pentru ca ocupa fraudulos locul pe care ar trebui sa stea o formatiune cu adevarat social-democrata. Mai rau e ca, desi sint in pragul Congresului si de luni de zile tot discuta, se cearta, proiecteaza noi statute pe hirtie, schimba scheme de conducere de la o zi la alta, in fapt, ceea ce ne pregatesc pesedistii tine de o aceeasi facatura.
Un conglomerat de dinozauri, de oportunisti si de rechini ai tranzitiei care se inghesuie fie in poala lui Ion Iliescu, fie pe culoarul de temeneli de la intrarea in iatacul lui Adrian Nastase. Dar problema PSD nu-i aici, in calitatea celor care umplu partidul, pentru ca, daca scanezi partidele din Romania, de la stinga la dreapta, gasesti, in proportii diferite, aceeasi situatie.
Rechinii PNL nu sint cu nimic mai prejos decat cei asimilati PSD-ului, asa cum in partidul lasat de Basescu pe mina lui Boc vei gasi, mai ales prin teritoriu, dinozauri perfect compatibili cu profilul cozmincilor. Cit despre oportunisti, ei, oricum, se recomanda de la sine ca fiind peste tot.
Problema PSD tine de cap. Sau, mai bine zis, de capi. Ion Iliescu si Adrian Nastase impart conducerea unui partid in care nu se regasesc nici macar ei insisi. Istoria recenta, a ultimilor patru ani, e o dovada pe care acum o putem developa chiar si cu ochiul liber.
Pe vremea cind presa vorbea intruna de tensiunile serioase care macinau fosta putere, impartita intre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni, propaganda pesedista reactiona vehement. Imaginea monolitului era asigurata perfect gratie unei masinarii mediatice de invidiat.
Goliciunea ei e la fel de evidenta acum, cind: unu, puterea nu le mai apartine si, prin urmare, si complicitatile s-au mai relaxat; doi, pentru ca nici mass-media nu prea le mai tin isonul.
Si ce vedem? Vedem cum, in ciuda legii