La 30 ianuarie 2005, dupa 60 de ani de dictatura, 8,5 milioane de irakieni au participat la alegeri pentru selectionarea delegatilor la Adunarea Nationala. Conform prevederilor antecedente, acest "parlament preliminar" va selectiona un guvern care sa administreze tara, va numi un presedinte si doi vicepresedinti cu functii mai mult sau mai putin ceremoniale, va elabora un proiect de constitutie, va supune proiectul unui plebiscit in octombrie si va organiza alegeri generale in decembrie 2005.

Previzibil, rezultatele alegerilor recente au reflectat diviziunile etno-religioase din Irak. Populatia majoritara siita din zonele centrale si din sud, anticipand propria dominatie politica si imboldita de clerici prin "decret religios" (fatwa), s-a prezentat masiv la vot si a optat pentru candidatii propusi de Alianta Irakiana Unita, o coalitie organizata sub obladuirea marelui prelat islamic Ali Sistani. In nordul tarii, peste 90% din electoratul kurd a participat la scrutin si a votat exclusiv pentru candidatii de pe lista Aliantei Kurde. Majoritatea sunitilor din zona centrala a Irakului au boicotat alegerile.

Alianta Irakiana Unita, obtinand 50% din sufragiile exprimate, a primit 140 din cele 275 de mandate din noul parlament si l-a numit ca prim-ministru pe Ibrahim Al-Jaafari, purtatorul de cuvant al Partidului Dawa, o formatiune importanta a coalitiei siite. Cele doua partide kurde, intrunind 27% din voturi, vor avea 75 de deputati. Lista Irakiana, un partid condus de actualul prim-ministru interimar Ayad Allawi, a obtinut, jenant, numai 14% din voturi si va fi reprezentat de 40 de deputati.

Participarea irakienilor la alegerile din ianuarie 2005 a fost aplaudata de guvernele de la Washington si de la Londra. Intr-adevar, alegerile au avut caracter democrat si au avut reverberatii pozitive in celelalte tari arabe. Dar noua configuratie politica