Intr-o vreme in care satelitii militari deosebesc broasca de nufarul pe care sta, fabrica Tohan Zarnesti pazeste, ca in vremea razboiului rece, un mare secret militar: o racheta senzationala, pe care armata n-o vrea. Intreprinderea n-are bani de o racheta mai buna si atunci mai coboara putin nivelul protectiei informative: isi vinde sectia de biciclete.

Trenul particular Brasov-Zarnesti are halta chiar in fata fabricii Tohan, acolo unde, din 1938, se face munitie de artilerie si, de prin 1980, se fac rachete. Ca sa ia ochii curiosilor de la indeletnicirile militare ale uzinei, statul roman a imbracat „obiectivul", chiar de la inceputurile lui, in haina civila: Tohan, fabrica de biciclete. Acum, lantul care a tinut 66 de ani a ruginit si a cazut.

Pentru a salva fabrica de la pierzanie, conducerea Tohan a hotarit sa renunte la linia de biciclete. O dau la privatizare, cum da o mama amarita copilul la orfelinat.

A umplut tara

Prin anii ’70, ulitele Romaniei pareau o pista uriasa calcata de sute de mii de biciclete Tohan, prietene de nadejde pentru drumuri la C.A.P., la doctor sau la oras. E drept ca flacaii satelor tinjeau dupa o semicursiera, cu care sa fi rupt gura codanelor, sau macar o „Ukraina" sovietica, dar costa cam mult. Un Tohan era 600 de lei, iar un muncitor cistiga lunar 2.000-3.

000 de lei, isi aminteste Doru Tudose, sef peste bicicletele Tohan. Fabrica producea pe atunci cite 16.000-17.000 de biciclete pe luna, acum face 1.000 pe an si nici pe alea nu reuseste sa le vinda. Din cauza chinezilor, spune Tudose, ca trimit componente citorva firme care le asambleaza si bicicletele lor intra pe piata romaneasca la preturi pentru orice buzunar.

„Aia au cheltuieli mici, ca-s preturile mici la energie, la materia prima... Pe chinezi cine dracu’ ii controleaza? Pe ei nu-i cauta FMI-ul", zice cu