Daca Amarie ar fi trudit la fel de constiincios pentru trimiterea in judecata a coruptilor ajunsi la PNA pe cat o face pentru demontarea Raportului Freedom House, probabil ca romanii nu ar mai plati 90.000 de euro pe cap de infractor. Inversunarea domniei sale este invers proportionala cu numarul de NUP-uri emise pe banda rulanta de aceasta curatatorie chimica a marilor corupti numita PNA.
Devenit brusc specialist in teoria auditurilor si a non-partizanatelor, Amarie evita sa raspunda la unica intrebare importanta: cate nume grele au ajuns in fata instantei. Si evita, pentru ca intrebarea are, la randul ei, un singur raspuns: Pavalache. Cel putin asa a reiesit din dialogul purtat la o televiziune cu Monica Macovei.
Faptul ca seful PNA iese la atac cu sintagme de genul "antepronuntare", "irationalitate", "subtirime" nu ingrasa performantele institutiei. Cifrele tot alea raman. Peste jumatate din cauzele ajunse in 2004 la PNA au primit NUP si doar 7% au ajuns in instanta.
Mergand pe firul logic al acestei aritmetici, se ridica intrebarea de bun-simt (pe care orice contribuabil si-o pune vazand cam cat il costa un NUP): cum se face ca plasa este atat de rara si in ea se zbate amarnic doar plevusca? Tot logic, concluzia suna cam asa: fie un cras neprofesionalism al politistilor si procurorilor care instrumenteaza cazurile, fie niscaiva interese.
Politice si financiare. Sa functioneze oare NUP-urile dupa reteta publicitatii din presa? Cu cat coruptul e mai bine plasat in ierarhie, cu atat comisionul la NUP e mai mare? Poate n-ar strica sa fie luate grabnic la cercetat rezolutiile nupiste.
Dar nu numai PNA se lauda cu astfel de izbanzi in munca. Daca ne aducem bine aminte, si Radu Timofte, seful SRI, prezenta niste date din care reiesea ca doar 3% din telefoanele puse sub ascultare au avut ca rezultat trimiterea in jude
