Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile din Valu lui Traian vor fi reabilitate

Publicat in Ziua Constanta, vineri 25 martie 2005 ·

Start in programul Sapard

In cursul anului trecut a fost intocmita documentatia si a fost semnat proiectul * Anul acesta a fost organizata licitatia pentru desemnarea firmei prestatoare * Miercuri, in prezenta unui numar mare de persoane, a fost taiata panglica inaugurala * Prin intermediul programului Sapard vor fi pietruiti aproximativ 14 kilometri de drumuri din intravilanul localitatii * Valoarea lucrarii este de aproape un milion de euro, iar termenul limita de executie este octombrie 2005 * Primarul Florin Mitroi considera ca "demararea lucrarilor de impietruire si amenajare drumuri de pamant din intravilanul localitatii reprezinta un moment important pentru intreaga comunitate" Din luna iunie a anului trecut, comuna Valu lui Traian este condusa de primarul Florin Mitroi. Imediat dupa ce a preluat conducerea, seful administratiei publice locale a demarat o serie de proiecte pe care le promisese din perioada campaniei. Astfel, in cateva luni a fost schimbata imaginea localitatii. S-a pus un accent deosebit pe curatenia, igienizarea localitatii si plantarea de flori. Pentru a motiva si populatia la astfel de actiuni, primaria a initiat un concurs, care se va incheia in saptamana dinaintea Pastelui. Atunci, cea mai curata strada va fi premiata. Primaria va oferi un premiul I in valoare de 10.000.000 lei, un premiu II, in valoare de 6.000.000 lei, iar pentru premiul III se va oferi 4000.000 lei.O alta mare dorinta a primarului Florin Mitroi, a fost aceea a accesarii fondurilor Sapard. Anul trecut, primarul a intocmit documentatia necesara pentru a beneficia de acest program. Dupa numeroase drumuri la Bucuresti s-a reusit ca semnarea documentatiei. La inceputul anului, a fost organizata licitatia pentru desemnarea firmei care va efectua lucrarile. Daca pana acum programul se afla la stadiul de proiect, din aceasta saptamana el a devenit realitate.Miercuri,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 20 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Franţa are un nou guvern condus de Michel Barnier

Mediafax acum o ora
Michel Barnier, fost negociator-şef pentru Brexit, este acum prim-ministrul Franţei, conducând un guvern format din personalităţi experimentate alături de noi figuri politice. Priorităţile noului guvern includ tranziţia ecologică, reformarea servici

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°