Obiecte personale ale marilor personalitati, jurnale si reviste pot fi vazute la Centrul Cultural Francez. Pana pe 12 aprilie, iesenii pot vizita la Centrul Cultural Francez expozitia intitulata Scriitori romani calatori in tarile francofone, organizata de Muzeul Literaturii Romane, manifestare in cadrul careie interesatii au ocazia sa vada obiecte care au apartinut unor mari personalitati ale epocii, jurnale si reviste. Astazi va avea loc deschiderea oficiala a Zilelor Francofoniei in Aula Magna a Universitatii Al. I. Cuza, iar un moment important din cadrul acestui eveniment il constituie intalnirea membrilor fondatori ai Retelei Universitatilor Francofone (RUF), care aduce la Iasi reprezentanti de seama ai universitatilor din Angers, Geneva, Lile, Louvain si Poitiers. Pentru astazi, este programat momentul semnarii documentului de constituire a RUF, cu participarea reprezentantilor institutiilor semnatare din Franta, Belgia si Elvetia. Balul Francofoniei organizat de Centrul Cultural Francez si Primaria Iasi va avea loc maine, 26 martie, in Salonul de onoare al primariei. Balul va fi deschis de un concert sustinut de compozitorul Titel Popovici, pian si Mihaela Mihaila, voce.
(M.R.)
Obiecte personale ale marilor personalitati, jurnale si reviste pot fi vazute la Centrul Cultural Francez. Pana pe 12 aprilie, iesenii pot vizita la Centrul Cultural Francez expozitia intitulata Scriitori romani calatori in tarile francofone, organizata de Muzeul Literaturii Romane, manifestare in cadrul careie interesatii au ocazia sa vada obiecte care au apartinut unor mari personalitati ale epocii, jurnale si reviste. Astazi va avea loc deschiderea oficiala a Zilelor Francofoniei in Aula Magna a Universitatii Al. I. Cuza, iar un moment important din cadrul acestui eveniment il constituie intalnirea membrilor fondatori ai Retelei Universitatilor Francofone (RUF), c