Executivul analizeaza astazi, in cadrul unei sedinte special convocate, planul de actiune impotriva coruptiei si strategia si planul de reformare a sistemului judiciar. Adoptarea celor trei documente constituie cerinte exprese ale Uniunii Europene pentru capitolul Justitie si Afaceri Interne.
Propunerile Ministerului Justitiei vor fi analizate astazi de catre membrii cabinetului, adoptarea propriu-zisa fiind programata sa aiba loc miercuri, in cadrul unei sedinte de guvern prezidate de presedintele Traian Basescu.
Cele trei proiecte care intra astazi in dezbatere, in forma existenta ieri pe site-ul Ministerului Justitiei, contin obiective si termene precise de realizare a masurilor de combatere a coruptiei si reformare a sistemului judiciar.
Printre prevederi se numara si unele care vizeaza functionarea Parchetului National Anticoruptie, institutie a carei activitate a facut obiectul multor critici din partea organismelor internationale. Pentru reglementarea situatiei, PNA va fi reorganizat.
Astfel, pina in mai 2005, urmeaza sa se evalueze daca e necesara extinderea competentei Parchetului National Anticoruptie si in ceea ce priveste combaterea criminalitatii organizate. De asemenea, va fi analizata ideea cresterii independentei PNA prin scoaterea acestuia de sub coordonarea Parchetului General.
Pina in iunie 2005, prin modificarea legislatiei, atributiile PNA ar trebui restrinse la cercetarea cazurilor de mare coruptie. De asemenea, tot pina in iunie, se prefigureaza crearea unui departament care sa coordoneze colaborarea acestuia cu celelalte institutii de lupta impotriva coruptiei.
O propunere extrem de interesanta este cea legata de evaluarea necesitatii de a stabili modul in care procurorul general al PNA poate fi tras la raspundere pentru performantele institutiei.
Recent, dupa pu