Niste tineri - aproape niste copii - monteaza o piesa de teatru. O piesa in care vor sa schimbe lumea. Pentru ca ei, copiii acestia, nu mai pot sa suporte miasmele otravite ale unei lumi pestilentiale. Pentru ca ei inchid ochii doar, si pot pe loc sa-si inchipuie si altceva, propun acel altceva si spera.
Poate ca, in mare, speranta lor se indreapta spre o utopie. Spre o gaura neagra. O lume in care nu exista droguri, copii ai strazii, baroni PSD, PNL sau PUR pare deocamdata greu de imaginat. O lume unde, muncind, poti trai cu adevarat, o lume in care smecherii, coruptii, hotii si snapanii revin la periferia societatii, o lume in care fenomene gen Caritas, Gerald, FNI sa fie doar fictiuni horror, o astfel de lume deocamdata nu exista.
Totusi, dat fiind ca asistam permanent la transformarea fictiunii in realitate, un infim graunte de logica ar putea inocula ideea ca, asa cum salbaticii vikingi s-au translat in timp spre civilizatii scandinavi, asa ar putea si nepotii lui Miron Cozma, copiii lui Fane Spoitoru sau descendentii lui Micky Spaga si ai Ioanei Maria Vlas sa populeze candva o Romanie curata si demna.
Prin ce miracol s-ar putea petrece oare asa ceva? Dragilor, aici e aici. Ca, aparent, toata lumea ar vrea sa se trezeasca intr-o buna dimineata intr-un fel de super - Elvetie cu zambete nefardate, vaci samponate si carduri bancare personale generos aprovizionate.
Intr-o discutie cu Petre Tutea - o discutie reala, nu visata ori imaginata - incercam sa-l provoc pe filosof la o destainuire, la un enunt de parere, la o zicere care mi se parea esentiala. Si l-am intrebat: "Ce credeti, ce strica mai mult rostul lumii?" Tutea n-a stat nici o clipa sa se gandeasca. Era foarte spontan si probabil avea si raspunsul gata pregatit de multa vreme. Mi-a raspuns: "Minciuna. Minciuna cu toate formele ei insotitoare". Poate ca am plictisit deja onora
