Conform unui sondaj, târgumureşenii sunt cel mai puţin dispuşi să migreze în Bucureşti. Comportamentul ardelenilor, mult mai ponderat şi chibzuit, îi împiedică să reziste în faţa agitaţiei şi hiperactivităţii prin care se manifestă bucureştenii. Cu un caracter puternic, un psihic tare şi multă toleranţă, unii ardeleni au reuşit. Lăudabil. Atâta timp cât la noi, în Ardeal, până şi câinele latră altfel. “No, ham!”.

Bucureştiul, capitala României, este din multe puncte de vedere diferit de toate celelalte oraşe mari. Este o metropolă, ca orice capitală. De aici se deschide un întreg lanţ de consecinţe, care îl particularizează într-o manieră distinctă, în raport cu alte oraşe ale ţării. De asemena, cam tot ce înseamnă conducere este concentrat în Bucureşti, de la structuri centrale de partid până la cele administrative. Viaţa agitată şi pretenţioasă a bucureştenilor este o ispită pentru majoritatea provincialilor, o aventură, o provocare în faţa căreia nu mulţi reuşesc. Conform unui sondaj, târgumureşenii sunt cel mai puţin dispuşi să migreze înspre capitală. Nu la fel este situaţia locuitorilor din Arad şi Baia Mare, care ar renunţa oricând la oraşul în care s-au născut pentru a lua trenul spre metropolă cu un bilet doar “dus”.

Un ritm mult prea alert

După 1989, populaţia din alte zone ale ţării au început să migreze către metropolă, în speranţa unor mai multe posibilităţi de afirmare în carieră şi a unei vieţi “de lux”. Prima rampă de lansare în acest mediu a fost explozia pe care au cunoscut-o, în aceşti ultimi 15 ani, centrele universitare. De cele mai multe ori, după încheierea ciclurilor universitare, absolvenţii, în marea lor majoritate, revin în mediile rezidenţiale din care provin. Incapacitatea de a găsi un loc de muncă, insuficienţa banilor, expunerea la o serie de compromisuri, îi obligă să renunţe la visul lor de “a ajunge cineva”. “Est